Cei mari jucători de pe piața gadgeturilor mobile, Samsung și Huawei, au prezentat primele smartphone-uri pliabile, ce urmează a fi lansate în viitorul apropiat. Cei doi giganți asiatici se luptă de ceva vreme pentru supremație pe piața dispozitivelor cu Android, iar apariția ideii de telefon pliabil îi face de mai bine de 5 ani să își pună ideile cap la cap și să inoveze.
Oficial, pe piață, atât modelul celor de la Samsung cât și modelul celor de la Huawei ar trebui să apară în 2019, iar specificațiile pe care le promit sunt cel puțin interesante: tehnologie 5G, ecrane mai mari și o nouă perspectivă.
Pe lângă cei doi producători care au anunțat deja modelele flexibile, alte nume mari intră în cursă. Apple, LG sau Microsoft lucrează pentru a aduce pe piață în 2020 modele care pot fi împăturite, în așa fel încât să ocupe cât mai puțin loc în buzunar.
FlexPai, start-up-ul care le-a luat-o înainte giganților
Când doi se luptă, al treilea câștigă. Cei care nu au răbdare până la lansarea dispozitivelor Samsung și Huawei, pot să pună mâna pe un FlexPai, telefon cu ecran pliabil construit de un start-up no name din China. Rouyu Technology este compania care stă în spatele modelului și se poate lăuda cu mai multe premiere în această lume atât de aglomerată a telefoanelor mobile. Dispozitivul pe care l-au lansat se laudă cu:
• Un ecran pliabil care are diagonala de 7.8 inch. Atunci când este deschis poate să fie considerat o adevărată tabletă, comparabilă din punct de vedere al dimensiunilor cu iPad Mini.
• O grosime de 15.2 mm în varianta pliată și de doar 7.6 mm în varianta desfășurată;
• Un procesor Snapdragon 8150 construit de Qualcomm, cu proces de fabricație pe 7 nanometri.
• Camere foto bune, care pot să realizeze capturi video 4K.
Cum preconizează specialiștii că va evolua telefonul pliabil?
Cu 3 companii care lansează modele pliabile și cu un entuziasm foarte mare din partea utilizatorilor, există toate motivele să credem că evoluția, cel puțin pentru început, va fi una notabilă. Este adevărat că s-a mai încercat ideea și în trecut, prin Nokia Morph, un concept care nu a ajuns niciodată pe piață, însă majoritatea specialiștilor cred că acum este momentul telefoanelor pliabile.
Deși costurile inițiale sunt destul de mari, cel mai proabil conceptul de telefon pliabil va fi preluat de toți ceilalți producători iar prețurile vor scădea în următorii 3-4 ani.
Pe o piață în care totul părea să devină monoton, cu dispozitive aproape identic construite de majoritatea companiilor, telefonul flexibil este o adevărată gură de aer, motiv pentru care are toate șansele să evolueze și să nu cadă în prăpastia uitării, așa cum au făcut-o alte inovații venite înaintea timpului lor.
O altă predicție este aceea că telefonul flexibil va duce la scoaterea pe banca de rezerve a tabletelor, care oricum stau din ce în ce mai rău în vânzări.
Care sunt principalele avantaje pe care le poate aduce un telefon flexibil?
În primul rând, pot rezolva unul dintre cele mai mari coșmaruri ale utilizatorilor de telefoane mobile: spargerea ecranului. Display-urile flexibile vor putea fi scăpate pe jos fără probleme și fără prea mari riscuri.
De asemenea, utilizatorii se vor putea bucura de flexibilitate în ceea ce privește mărimea ecranului, utilizând dispozitivul atât ca telefon, cât și ca tabletă sau chiar laptop.
Nu putem spune decât că așteptăm cu nerăbdare să apară concurență serioasă pentru FlexPai și să purtăm în buzunare dispozitive flexibile care să ne aducă cu un pas mai aproape de viitor.