Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Publicitate
  • Allview anunță creșterea profitului din activitatea recurentă cu peste 20%, în 2021 față de anul 2020

Allview anunță creșterea profitului din activitatea recurentă cu peste 20%, în 2021 față de anul 2020

  • Profitul net preliminar al companiei, realizat din activitățile recurente (producție și comercializare de dispozitive electronice), a ajuns la aproape 8,5 milioane de lei (aproximativ 1,7 milioane de euro), înregistrând o creștere cu peste 20% față de anul anterior.
  • Cifra de afaceri preliminară din activitatea recurentă a înregistrat o creștere cu aproximativ 17% pe parcursul anului 2021, față de veniturile obținute în 2020, ajungând la aproximativ 122 milioane de lei (peste 24 milioane de euro).
  • Această creștere se datorează diversificării portofoliului de produse, capacității de anticipare a tendințelor pieței la nivel global, precum și investițiilor realizate.
  • Pentru anul 2022, strategia companiei Visual Fan vizează extinderea portofoliului de produse, expansiunea pe noi piețe externe și penetrarea de noi industrii (precum cea a serviciilor destinate nutriției și sănătății).

Brașov, 10 Martie 2022. Allview (Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW) anunță rezultatele financiare excepționale preliminare înregistrate pe parcursul anului 2021. Rezultatele financiare obținute de către compania Visual Fan SA în anul 2021 au fost în concordanță cu previziunile bugetate în Memorandumul de listare a acțiunilor, astfel încât, pe activitatea recurentă, profitul net a crescut cu peste 20% faţă de 2020 (de la 7 milioane de lei la aproximativ 8,5 milioane de lei) și cifra de afaceri s-a majorat cu aproape 17% în 2021 față de anul anterior (de la 103 milioane lei la peste 121 milioane lei).

Comunicat Allview prezinta rezultatele financiare preliminare ale lui 2021

Anul 2021 a fost abundent în evenimente şi provocări, care au ambiționat compania Visual Fan să demareze noi investiții pentru dezvoltarea de competenţe şi parteneriate în zone complementare activității de bază, toate acestea ducând la consolidarea business-ului într-un mod sustenabil. Printre evenimentele emblematice care au stat la baza anului 2021, amintim:

– în luna aprilie, compania Visual Fan a emis 111.100 acțiuni noi (simbol ALW),  în cadrul unui plasament privat încheiat în prima zi și suprasubscris de peste 6 ori.

– în luna iulie, Visual Fan, deținătoarea brandul Allview, a debutat pe piața AeRO a Bursei de Valori București.

– la finalul lunii iulie, compania Visual Fan a anunțat preluarea unei participații de 12% din Headlight Solutions, companie de tehnologie specializată în cercetare-dezvoltare și integrare de soluţii software complexe şi hardware custom-made. În luna septembrie 2021, cele două companii au făcut public primul proiect de anvergură contractat în asociere, în valoare de 10 milioane de lei și care va avea ca finalitate implementarea unui produs ce include soluţii software şi hardware complete.

– la jumătatea lunii octombrie, acționarii Visual Fan (Allview) au aprobat majorarea de capital social cu 5 acțiuni gratuite la fiecare acțiune deținută.

– începând cu data de 11 octombrie 2021, acțiunile ALW fac parte din componenţa celui mai nou indice al BVB, BET-AeRO.

– în luna decembrie 2021, Visual Fan a primit avizul favorabil din partea Consiliului Concurenței, pentru preluarea pachetului majoritar de 51%, al unicului distribuitor din Europa de Est al renumitului brand japonez AKAI.

– tot în luna decembrie 2021, Grupului Visual Fan i s-a alăturat societatea Visual EV Distribution, al cărui obiect de activitate este reprezentat de distribuția mașinilor electrice. Primul model lansat este Skywell ET5, un SUV full electric, cu o autonomie de 400 km mixt (WLTP) și 456 km City Drive, echipat cu sistemul automat de asistență la conducere – L2.5 și numeroase opțiuni premium.

Rezultate financiare neauditate aferente exercițiului financiar 2021 atestă evoluția excelentă a vânzărilor de produse electronice Allview. Pentru a răspunde solicitărilor pieței, compania Visual Fan și-a extins portofoliul de produse cu dispozitive care integrează noi tehnologii. Printre cele mai importante lansări ale lui 2021, ce au dus la diversificarea categoriilor de produse și oferirea beneficiilor de utilizare a consumatorilor, amintim:

– AllBook i, cu procesor Intel® Core™ i3-1005G1, până la 3.4GHz și sistem de răcire cu heatpipes. Acesta a fost unul dintre cele mai căutate notebook-uri din portofoliul brandului Allview, fiind un produs care se potrivește foarte bine atât sistemului de lucru de acasă, cât și școlii online, conform solicitărilor și necesităților pieței din 2021.

– noua gamă de smartphone-uri Soul X8, care împreună cu căștile wireless Soul AV1 și AVI, integrează un sistem ce permite controlul vocal în limba română, fără atingere. Este singurul device de acest gen din România.

– noua gamă de Smart TV-uri ePlay 7100, care înglobează tehnologia Far Field Voice Control, prin care utilizatorii au întâmpinat o experiență complet nouă, mult mai confortabilă și rapidă: fără a mai atinge telecomanda, ci doar prin simpla voce și comanda „OK Google”, aceștia pot porni sau opri televizorul, accesa conținut media și divertisment, regla volumul, controla alte dispozitive interconectate cu TV-ul prin sistemul Google Home.

„Rezultatele obținute pe parcursul anului 2021 demonstrează performanța excepțională înregistrată de compania noastră, deși anul trecut a fost unul plin de evenimente şi provocări manifestate la nivel global pentru industria IT&C (criza de semiconductoare, creșterea continuă a costurilor de transport, criza containerelor și criza energetică). Cu toate acestea, experiența de aproape 20 de ani, precum și capacitatea noastră de adaptabilitate și anticipare a tendințelor pieței, ne-au ajutat să deschidem noi oportunități pentru dezvoltarea business-ului într-un mod sustenabil. Pentru anul 2022, avem în plan extinderea portofoliului de produse, pătrunderea pe noi piețe externe, dar și deschiderea unei noi linii de business, așa cum am anunțat recent lansarea conceptului Allview ERA Health. Noua linie de business vizează intrarea pe piața serviciilor, iar întregul concept Allview ERA Health urmărește atât dezvoltarea de servicii pentru clienți, cât și produse hardware integrate în acest sistem.”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA (Allview).

Anul 2022 marchează 20 de ani de activitate pentru compania Visual Fan, iar pentru a demonstra succesul pe piață, compania are planuri importante de dezvoltare, ce vor duce la creșterea cifrei de afaceri și a profitabilității, direcție în care s-au creat foarte bune premise prin investițiile realizate în 2021 și demararea de noi proiecte și linii de business.

„Chiar dacă anul 2022 a debutat sub semnul impredictibilității din cauza valului cinci pandemic,  contextului geopolitic actual și situaţiei de securitate incerte, Visual Fan are încredere în capacitatea echipei de adaptabilitate, demonstrată în cei 20 de ani de activitate. De-a lungul timpului, am reușit să trecem cu bine peste crizele economice, sanitare, globale, pe care nu doar că le-am depășit și chiar le-am transformat în oportunități generatoare de profitabilitate. Cu aceeași încredere și speranță pornim și în acest nou episod, la care istoria umanității ne face martori.”, a completat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA (Allview).

Despre Allview

Allview (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). Este prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări. Allview investește constant în R&D (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal. Pentru a rămâne conectați la noutățile Allview, puteți urmări paginile companiei de pe FacebookYouTube și Instagram.

Lasă un răspuns