Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Diverse
  • Aproape 100.000 de euro strânși din donații la evenimentul aniversar FestiSAT, organizat de SOS Satele Copiilor România

Aproape 100.000 de euro strânși din donații la evenimentul aniversar FestiSAT, organizat de SOS Satele Copiilor România

Peste 5.000 de oameni au participat weekendul trecut la FestiSAT, evenimentul caritabil organizat de SOS Satele Copiilor România, cu ocazia aniversării celor 30 de ani de viitor oferit copiilor în România.

Peste 5.000 de oameni au participat weekendul trecut la FestiSAT, evenimentul caritabil organizat de SOS Satele Copiilor România, cu ocazia aniversării celor 30 de ani de viitor oferit copiilor în România. Festivalul plin de culoare, muzică și bucurie a fost dedicat copiilor, părinților și tuturor celor care susțin cauza organizației SOS Satele Copiilor România. Aproximativ 100.000 de euro s-au strâns în urma evenimentului, iar banii vor fi folosiți pentru continuarea și dezvoltarea de noi proiecte dedicate copiilor și tinerilor vulnerabili.

FestiSAT este un eveniment al bucuriei și nostalgiei, care îmbină muzica celor mai îndrăgiți cântăreți ai momentului cu artiști stradali veseli și colorați, activități diverse pentru copii și live cooking. Pe scena festivalului caritabil au urcat Loredana, Andreea Bălan,trupa Voltaj și DJ Alex Super Beats, care au făcut show-uri memorabile. Cei 5.000 de participanți s-au bucurat de muzică, energie și emoții de neuitat. Printre invitații la eveniment s-au numărat și foști beneficiari ai programelor SOS Satele Copiilor, adulți și tineri care au beneficiat în trecut de grija și familia oferită de SOS, cât și mame și copii care se află acum în grija asociației.

“Fiecare are nevoie de multe lucruri în viață, dar mai ales de o familie în care să fie iubit, acceptat, înțeles. Pentru copiii mai puțin norocoși, SOS Satele Copiilor a reușit să fie FAMILIE, fie că au crescut în casele familiale SOS, fie că au reușit să rămână lângă părinții lor și au depășit riscul de separare. FestiSAT ne-a reunit pe toți și am celebrat primii 30 de ani de copilărie bună, cu emoție, cu energie, cu nostalgie. Împreună vom merge mai departe, având mereu în minte faptul că niciun copil nu trebuie să crească singur. Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă prima ediție FestiSAT, parteneri de bine și artiști care au venit cu tot sufletul.” Diana Podaru, Director SOS Satele Copiilor România

Ceremonie specială pentru Mama SOS

De departe cel mai emoționant moment din cadrul evenimentului a fost acordarea inelului Mamei SOS, o ceremonie cu tradiție în cadrul asociației, prin care este sărbătorită cea mai importantă persoană din viața unui om – Mama. În cadrul SOS Satele Copiilor România, Mama SOS joacă un rol extrem de important. Este figura blândă și caldă ce îi întâmpină pe copiii lipsiți de îngrijirea familiei biologice și care cresc în casele familiale SOS. Mama SOS le arată ce înseamnă o copilărie frumoasă, sprijin, dăruire și bucurie pentru ca cei mici să se poată dezvolta armonios. Astfel, mamele care au peste 10 ani de activitate în organizație primesc un cadou simbol, un inel gravat care să le amintească de generațiile de copii pe care le-au crescut și de legăturile pe care le-au creat cu aceștia.

30 de ani SOS Satele Copiilor în România – mii de familii ajutate, sute de tineri crescuți în casele SOS

De 30 de ani, SOS Satele Copiilor România oferă o familie iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea părintească și îi susține și protejează pe cei care riscă să o piardă. Peste 500 de copii și tineri au avut parte de îngrijire în case de tip familial, peste 1.300 de familii vulnerabile au fost asistate, iar peste 4.500 de copii au fost sprijiniți să rămână alături de părinți. La nivel național, SOS Satele Copiilor România derulează programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunitățile de tineri, Asistență maternală), de întărire a familiei (Serviciile de Asistență Comunitară, Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de zi), educaționale (SOS Planet Afterschool), precum și o serie de proiecte pentru tinerii aflați în situații de risc, atât din sistemul de protecție, cât și din medii vulnerabile. Din 2022, SOS Satele Copiilor implementează și programe dedicate familiilor din Ucraina.

Lasă un răspuns