Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Publicitate
  • Forumul Economic Mondial în parteneriat cu Accenture și Microsoft înființează Global Collaboration Village, o platformă în metavers unde organizațiile se pot reuni pentru a aborda cele mai mari provocări ale lumii

Forumul Economic Mondial în parteneriat cu Accenture și Microsoft înființează Global Collaboration Village, o platformă în metavers unde organizațiile se pot reuni pentru a aborda cele mai mari provocări ale lumii

București, 19 ianuarie 2023 – Forumul Economic Mondial, în parteneriat cu Accenture și Microsoft, a dezvăluit în cadrul reuniunii sale anuale 2023, un prototip funcțional al Global Collaboration Village în metavers, unde organizațiile se pot reuni pentru a obține informații, a crea soluții și a acționa cu privire la cele mai presante provocări ale lumii.

Împreună cu parteneri din 80 de organizații importante care contribuie la dezvoltarea proiectului, participanți din întreaga lume s-au alăturat Forumului în prima sa sesiune interactivă și multilaterală în metavers.

Prin Global Collaboration Village, creăm prima aplicație metavers de interes public, construind un adevărat sat global în spațiul virtual. Proiectul The Village” este sprijinit de o serie de parteneri din sectorul public și privat, și va utiliza funcțiile unice ale metaversului pentru a găsi soluții marilor probleme ale vremurilor noastre într-un mod mai deschis, mai incluziv și mai susținut“, a declarat Klaus Schwab, Fondator și Președinte Executiv al Forumului Economic Mondial.

Julie Sweet, Președinte și Director Executiv al Accenture, a adăugat: “Metaversul va schimba profund fiecare parte a fiecărei afaceri, făcând legătura între lumea noastră fizică și cea digitală și, în timp, va permite companiilor să creeze noi produse și servicii inovatoare pentru consumatori, să își transforme producția și operațiunile și să reimagineze modul în care colaborăm și lucrăm.”

Brad Smith, Președinte al Microsoft Corporation, a declarat: “Credem că metaversul are potențialul de a schimba fundamental modul în care comunicăm și colaborăm, depășind limitările lumii fizice pentru a oferi conexiuni îmbunătățite pentru toată lumea. Global Collaboration Village, bazat pe Microsoft Mesh, este un exemplu excelent al modului în care putem utiliza tehnologia metavers pentru a aduce oamenii și comunitățile împreună în moduri noi.”

Despre Global Collaboration Village

Global Collaboration Village folosește puterea metaversului pentru a crea co-prezență și conexiune pentru un public mai divers și mai dispersat fizic. Pornind de la un concept prezentat în mai 2022, acest proiect inovator, construit pe platforma de realitate mixtă Microsoft Mesh, include un set de spații imersive inițiale care pot fi accesate cu ajutorul căștilor VR sau al unui dispozitiv portabil. Printre acestea se numără:

  • O primărie: “Centrul virtual de congrese” al Forumului pentru sesiuni sau reuniuni viitoare, cum ar fi sesiuni plenare, ateliere de lucru și întâlniri bilaterale.
  • Centre de colaborare:Spații de colaborare virtuală pentru discuții imersive și pentru cele mai importante idei din cadrul Forumului, menite să inspire colaborarea, învățarea prin experiență și impactul real asupra problemelor globale. De exemplu, într-un centru oceanic virtual, participanții se pot scufunda în adâncurile oceanului și pot explora de ce și cum trebuie protejate ecosistemele marine pentru a păstra atât viața pe uscat, cât și în apă.
  • Campusurile părților interesate:Partenerii forumului își pot personaliza prezența, pot convoca părțile interesate și pot colabora cu alții pentru a inova și a găsi soluții provocărilor globale.

Pe parcursul anului viitor, Forumul va invita organizațiile să utilizeze aceste spații imersive pentru a consolida și mai mult învățarea, colaborarea și parteneriatul. Obiectivul inițiativei de a consolida și de a revigora cooperarea internațională este ghidat de patru principii: cooperarea globală în vederea găsirii unor soluții comune; imersiunea interactivă pentru a promova o mai bună înțelegere; participarea largă, facilitată de discuții incluzive; și acțiunea individuală și colectivă ca un catalizator pentru un impact maxim.

Despre reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial 2023

Reuniunea Anuală 2023 a Forumului Economic Mondial aduce împreună cei mai importanți lideri din lume sub tema “Cooperare într-o lume fragmentată”. Aflați mai multe despre Reuniunea anuală 2023.

Despre Accenture

Accenture este o companie globală de servicii profesionale care ajută companii, guverne și alte organizații să își construiască nucleul digital, să își optimizeze operațiunile, să accelereze creșterea veniturilor și să îmbunătățească serviciile pentru cetățeni – creând rapid valoare tangibilă. Suntem o companie axată pe talent și inovație, cu 738.000 de oameni care deservesc clienți din peste 120 de țări. Tehnologia se află în centrul schimbării de astăzi, iar noi suntem unul dintre liderii mondiali care contribuie la impulsionarea acestei schimbări, cu relații puternice în ecosistem. Combinăm puterea noastră în domeniul tehnologiei cu o experiență de neegalat în industrii, expertiză funcțională și capacitate de livrare globală. Suntem capabili în mod unic să obținem rezultate tangibile datorită gamei noastre largi de servicii, soluții și active în domeniile Strategie și Consultanță, Tehnologie, Operațiuni, Industry X și Accenture Song. Aceste capacități, împreună cu o cultură a succesului comun și angajamentul nostru de a crea valoare la 360 de grade, ne permit să ne ajutăm clienții să aibă succes și să construim relații de încredere și de durată. Ne măsurăm succesul în funcție de valoarea de 360 de grade pe care o creăm pentru clienții noștri, pentru fiecare dintre noi, pentru acționarii, partenerii și comunitățile noastre. Vizitați-ne la www.accenture.ro

Lasă un răspuns