Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Publicitate
  • ASBIS a adăugat un nou brand de lux în portofoliul de produse distribuite

ASBIS a adăugat un nou brand de lux în portofoliul de produse distribuite

Distribuitorul cu valoare adăugată ASBIS a încheiat un parteneriat de distribuție cu marca premium Coravin, producător de sisteme de conservare a vinului

28 noiembrie 2022 – ASBIS a semnat un acord global de distribuție cu marca producătoare de sisteme de conservarea a vinului, Coravin, România aflându-se printre primele țări în care acesta este implementat.

„Prin intermediul noii mărci pe am adăugat-o în portofoliul nostru, retailerii parteneri vor putea să ajungă la un public care apreciază vinul și își dorește să îl savureze până la ultima picătură, fără vreo constrângere legată de afectarea calității acestuia, dacă sticla rămâne desfăcută mai mult timp”, a declarat Alexandru Stoinea, Head of Consumer Business ASBIS Romania. „Desigur, aceste sisteme sunt ideale în restaurantele pentru care este important ca vinurile liniștite sau spumante pe care le servesc clienților să fie în fiecare moment în parametri ideali.”

„Ne așteptăm ca noua marcă să consolideze portofoliul nostru de produse premium, pe care ne dorim să îl creștem în continuare, iar anul viitor acest segment să genereze un procent important din vânzările ASBIS Romania”, a adăugat Alexandru Stoinea.

Produsele Coravin se bazează pe o tehnologie revoluționară ce funcționează astfel: introducând un ac gol prin dopul sticlei, utilizatorul poate extrage într-un pahar cantitatea de vin dorită, fără a îndepărta dopul. Ulterior, lichidul rămas în sticlă este protejat de oxidare deoarece sticla este presurizată cu argon. Sistemul Coravin Pivot păstrează vinul rămas în sticlă o perioadă de până la patru săptămâni, în timp ce Coravin Timeless permite conservarea vinului pentru o perioadă de peste doi ani. Portofoliul Coravin include și un sistem dedicat vinului spumant, Coravin Sparkling, cu ajutorul căruia băutura își păstrează calitatea din momentul deschiderii timp de patru săptămâni.

Inventatorul Coravin este Greg Lambrecht, de profesie inginer. Pasionat, de vinuri, acestuia i-a venit ideea unor dispozitive de conservare a vinului în anul 1998, când soția lui era însărcinată, iar el își dorea să poată păstra sticlele de vin pe care le desfăcea atunci pentru a le putea savura și împreună, după această perioadă.

Produsele Coravin distribuite de ASBIS Romania sunt disponibile pe site-urile Desprevin.ro și Winedeals.ro, cu prețuri începând de la  650 de lei.

Despre ASBIS

ASBISC Enterprises PLC (WSE: ASB) este un distribuitor principal de valoare adăugată, OEM și furnizor de soluții de IT, IoT, IoT și AI în CEE, FSU și MEA. Compania este specializată în distribuție cu valoare adăugată (VAD), soluții de piață B2B și distribuție de produse TIC de la furnizori globali. În calitate de lideri în industria IT, echipele de experți ale Grupului configurează produse hardware și elemente software, servicii bazate pe cloud și tehnologii pentru a crea soluții viabile din punct de vedere comercial la alegere. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul web al companiei la www.asbis.com.

 

Despre ASBIS Romania

Înființată în 1998 ca filială locală a ASBISc Enterprises PLC (WSE: ASB), ASBIS Romania este distribuitor cu valoare adăugată, OEM și furnizor de soluții IT, IoT, AI. Compania este specializată în distribuție cu valoare adăugată (VAD), soluții de piață B2B și distribuție de produse ITC de la furnizori globali. Cooperând cu liderii din industria IT, echipele de experți ale companiei configurează produse hardware și elemente software, servicii bazate pe cloud și tehnologii pentru a crea soluții comerciale viabile și atractive. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul web al companiei: www.asbis.ro.

Despre Coravin Inc.

Coravin, Inc. este prima și singura tehnologie globală de conservare a vinului cu misiunea de a schimba modul în care lumea experimentează vinul. Prin inovațiile noastre, dăm posibilitatea pasionaților de vin, cunoscătorilor și profesioniștilor din comerț să reinventeze modul în care degustă, servesc, beau, vând și comercializează vinul. Sistemele premiate de conservare a vinului Coravin le permit iubitorilor de vin să toarne orice vin, în orice cantitate, și să păstreze sticlele timp de săptămâni, luni sau chiar ani.

Cu o prezență în peste 60 de țări, consumatorii pot găsi produsele Coravin pe rafturile retailerilor de top (cum ar fi Bloomingdale’s, Williams Sonoma, Bed Bath & Beyond, Galleries Lafayette, Harrod’s, El Corte Ingles), în magazine exclusiviste de vinuri și susținând unele dintre cele mai bune programe din lume de servire a vinului la pahar din lume, în restaurante și cluburi sociale. Aflați mai multe pe www.coravin.com.

Lasă un răspuns