Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Publicitate
  • Rezultatele eMAG Black Friday 2022: Comenzi de peste 644 milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mult ca anul trecut

Rezultatele eMAG Black Friday 2022: Comenzi de peste 644 milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mult ca anul trecut

  • Clienții Genius au pus, în medie, 6 articole în coș, alocând, în medie, 1.359 lei pe comandă
  • Plata în rate a crescut cu 43% față de anul trecut, iar 90% dintre plățile în rate au fost efectuate direct din contul eMAG/Wallet
  • Peste 9.560 de parteneri din Marketplace participanți la eveniment au vândut 693.282 de produse
  • 000 de colete au ajuns deja de ieri în easybox-urile din localitățile disponibile, iar 75% dintre comenzi vor fi expediate în primele 5 zile de la Black Friday

București, 12 noiembrie 2022. Cea de-a 12-a ediție a Black Friday la eMAG, care a avut loc ieri, 11 noiembrie 2022, a adus peste 560.000 de clienți care au dorit să profite de ofertele bune de la eMAG și de la cei peste 9.560 de selleri care au participat la eveniment. În total, clienții au comandat de Black Friday la eMAG produse cu o valoare totală de peste 644 de milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mult față de ediția precedentă.

Această ediție a confirmat faptul că oamenii au fost pregătiți să aloce un buget mai mare în ziua cu cele mai bune oferte din an și au profitat de moment pentru a-și cumpăra atât bunuri de folosință îndelungată, cât și articole pentru nevoile zilnice. Mulți dintre ei au optat și pentru plata în rate, folosind bugetul disponibil în contul eMAG/My Wallet sau plata în rate cu cardul. Numărul celor care au folosit opțiunea de a plăti în rate a crescut cu 43% față de anul trecut, iar 90% dintre ei au apelat la bugetul din contul eMAG/My Wallet.

Oamenii au pus mai multe produse în coșul de cumpărături, iar fiecare comandă a conținut, în medie, 4,1 produse, și a avut valoarea de 1.170 de lei. Comenzile plasate de clienții Genius, abonamentul cu livrare gratuită și alte beneficii în patru aplicații de comerț online – eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful – au cuprins, în medie, 6 articole și au avut valoarea de 1.359 de lei.

Categoriile de produse care au stârnit cel mai mare interes au fost: articole de băcănie, băuturi, jucării și articole pentru copii, produse de îngrijire personală, mobilă și articole pentru casă sau electronice și electrocasnice. Dintre categoriile speciale, disponibile doar de Black Friday, carnea de porc, voucherele de reducere pentru bilete de avion Tarom, pachetele turistice și serviciile medicale au fost de interes pentru clienții eMAG.

„Rezultatele zilei de ieri confirmă forța comerțului online de a răspunde așteptărilor clienților chiar și după pandemie. De Black Friday, peste jumătate de milion de români au făcut cumpărături de pe eMAG, unde au descoperit un uriaș mall digital de unde au cumpărat peste 2,2 milioane de produse de la aproape 10.000 de comercianți care vând pe Marketplace. Interesul enorm se datorează ofertelor foarte bune și extrem de diverse, care arată că în online găsești produse pentru fiecare buzunar și că este loc pentru toți,” a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Concluziile Black Friday 2022 la eMAG:

  • Plata în rate a crescut cu 43% față de anul trecut, 90% dintre plățile în rate fiind efectuate direct din contul eMAG/Wallet.
  • Black Friday a accelerat plata cu cardul, metodă folosită pentru plata a 63,2% dintre comenzi, confirmând faptul că oamenii preferă să folosească o metodă simplă și sigură de plată.
  • Comenzile de pe dispozitive mobile au fost la cel mai înalt nivel, cu peste 81,9% din total.
  • În premieră de Black Friday, orașul Cluj-Napoca a preluat primul loc în topul localităților după valoarea medie a comenzii per client, urmat de București, Iași și Constanța.
  • Mai bine de jumătate dintre comenzile totale, adică 51,8%, au fost plasate la easybox, iar 000 de colete au ajuns deja din seara zilei de Black Friday în locker, mulțumită productivității crescute realizate cu ajutorul automatizărilor de 43 de milioane de euro inaugurate în depozitul de la Joița.
  • 75% dintre comenzi vor fi livrate în primele cinci zile după Black Friday, infrastructura logistică fiind pregătită să asigure livrarea completă a tuturor comenzilor până pe 25 noiembrie.
  • Black Friday arată și în acest an că în online se poate vinde orice, iar printre produsele speciale comandate s-au numărat 2.035 de nopți de cazare, 9 automobile, dar și 35,2 de tone de carne de porc.

Top categorii de produse comandate

  • Băuturi, băcănie și petshop: 380.366
  • Jucării și articole pentru copii: 364.139
  • Parfumuri, îngrijire personală și cosmetice: 276.772
  • Mobilier și produse pentru casă: 204.135
  • Electrocasnice mari și mici: 165.194
  • Bricolaj, grădină și auto: 142.544
  • Telefoane, tablete și gadgeturi: 138.813
  • Laptopuri, IT, birotică și papetărie: 128.049
  • Televizoare, audio- video, gaming, cărți: 119.159
  • Fashion și sport: 102.801

Despre eMAG 

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. În plus, clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum Genius, abonamentul care ofera livrare gratuită și alte beneficii sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.  

Lasă un răspuns