Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Publicitate
  • Idei pentru un viitor durabil: A început Ericsson Innovation Awards 2022

Idei pentru un viitor durabil: A început Ericsson Innovation Awards 2022

Ericsson (NASDAQ: ERIC) a lansat oficial noua ediție a Ericsson Innovation Awards (EIA) – Impact Our Sustainable Future – și invită studenții din întreaga lume, inclusiv pe cei din România, să prezinte idei inovatoare care să contribuie la conturarea unui viitor sustenabil.

Participarea la Ericsson Innovation Awards 2022 presupune ca cei înscriși să propună soluții care pot contribui la reducerea penuriei de alimente, la curățarea oceanelor, la reducerea cantității de deșeuri, la susținerea egalității de gen și multe altele. Pornind de la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), studenții înscriși au sarcina să identifice o problemă actuală și să găsească o soluție tehnologică inovatoare care i se poate adresa, aducând o schimbare care să fie durabilă.

foto (1)

Premiile Ericsson Innovation se adresează studenților din universități din întreaga lume înscriși la programe de licență, masterat sau doctorat. Pot aplica echipe, inclusiv echipe multi-universitare, formate din minim 2 până la maximum 4 persoane. Aplicațiile sunt deschise până pe 5 august 2022.

Prima etapă de selecție se va încheia în septembrie 2022, când vor fi anunțate cele 14 echipe semifinaliste. Fiecare echipă va fi susținută de un reprezentant Ericsson care o va sprijini în etapele finale de dezvoltare si prezentare a ideilor. Ulterior, în noiembrie, vor fi selectate cele 3 grupe care vor concura pentru victorie și care vor trebui să pregătească prezentarea finală a proiectului lor, susținută în luna decembrie în fața unui juriu format din specialiști Ericsson și nu numai. Echipa câștigătoare va fi desemnată pe 14 decembrie 2022 și va primi un premiu de 25.000 de euro, în timp ce locurile doi și trei vor primi 15.000 de euro, respectiv 5.000 de euro.

Ediția din acest an aduce o noutate importantă: primii 50 de participanți înscriși la Ericsson Innovation Awards vor avea ocazia de a primi indicații și feedback din partea Ericsson. Acest lucru reprezintă o oportunitate unică de îmbunătățire și perfecționare a ideii propuse, cu posibilitatea de a redepune proiectul, ținând cont de feedback-ul primit.

Mai multe informații despre Ericsson Innovation Awards aici.

Mai multe informații despre Termenii și Condițiile Ericsson Innovation Awards aici .

Videoclipul oficial aici.

NOTE PENTRU EDITORI:

URMĂRIȚI ACTIVITATEA NOASTRĂ:

Abonați-vă la comunicatele de presă Ericsson aici
Abonați-vă la comunicatele de presă Ericsson aici
https://www.twitter.com/ericsson
https://www.facebook.com/ericsson
https://www.linkedin.com/company/ericsson

DESPRE ERICSSON INNOVATION AWARDS

Ericsson Innovation Awards este o competiție anuală promovată la nivel global care oferă studenților din întreaga lume oportunitatea de a dezvolta idei inovatoare în colaborare cu experții Ericsson. În 2021, tema a fost „Bridge the Digital Divide”, iar Universitatea Rashtrasant Tukadoji Maharaj Nagpur din India a câștigat premiul I cu BlisCare, un proiect axat pe educația pentru toți prin digitizarea limbajului Braille.

DESPRE ERICSSON:

Ericsson le oferă furnizorilor de servicii de comunicații soluții complete pentru îmbunătățirea conectivității si a serviciilor. Portofoliul companiei acoperă domenii precum Rețele (Networks), Soluții pentru Servicii Digitale (Digital Services), Servicii de Externalizare (Managed Services) și Business-uri Emergente (Emerging Business) și este menit să sprijine clienții companiei în procesul de digitalizare, să sporească eficiența companiilor acestora și să ajute la identificarea unor noi surse de venit. Inovațiile Ericsson au pus beneficiile telefoniei și ale conexiunii mobile la dispoziția a miliarde de oameni, de la nivel global. Compania este listată la bursa din New York (NASDAQ), precum și la filiala acesteia – NASDAQ Stockholm. www.ericsson.com

Lasă un răspuns