Marea Aral, situata in zona Asiei Centrale, a fost unul dintre cele mai mari lacuri cu apa sarata, precum si cea mai intinsa mare inchisa din lume pana in anul 1960, avand o suprafata totala de doua ori mai mare decat ce a Republicii Moldova, fiind de asemenea cunoscuta sub denumirea de Marea Albastra.
Aflata la granita dintre Kazakhstan si Uzbekistan, doua foste republici sovietice, a avut un important rol in industria turistica, precum si in cea piscicola, pe malurile sale existand numeroase fabrici de peste conservat, precum si statiuni turisitice importante pentru tarile respective.
La inceputul anilor 60 a inceput sistematizarea agriculturii sovietice in cele doua republici din vecinatatea marii Aral, ceaa ce a insemnat inceputul sfarsitului pentru aceasta.
Aceasta mare era almentata constant de catre raurile Amu si Syr, care ii aduceau un aport consistent de apa, impiedicand secarea si asigurandu-i practic existenta.
Insa planurile sovieticilor erau orientate doar economic, catre productia de bumbac, planta care necesita multe resurse ale solului, precum si un aport crescut de apa.
Planurile au inceput sa se materializeze prin utilizarea din ce in ce mai intensiva a apei celor doua rauri care alimentau marea, construind canale care deviau volume importante de apa catre irigatii.
Rezultatul a inceput sa fie vizibil, si in cativa ani, marea Aral, situata intr-o zona preponderent arida, a intrat in dezechilibru hidrologic din cauza evaporarii, pierzand treptat din nivel.
Anii treceau, dar interesele economice erau pregatite sa sacrifice chiar si existenta acelei mari din zona respectiva.
Pana in anul 2014 Marea Aral a secat pierzandu-si peste 85% din suprafata initiala, ceea ce a produs un imens dezastru ecologic cu urmari catastrofale pentru populatia din tarile respective.
Furtunile de nisip amestecat cu sare au inceput sa faca ravagii in zonele fertile cultivate cu bumbac, iar localitatile care se aflau la malul marii au fost parasite treptat de catre locuitori.
De asemenea, praful toxic de pe fundul marii secate, odata purtat de vant, cauzeaza numeroase cazuri de mortalitate infantila in randul noilor nascuti facand viata foarte dificila pe o raza de 100 km.
Urmarile pe termen lung ale acestui dezastru cantaresc mai greu decat beneficiile aduse in cei aproape 50 de ani de exploatare agricola din cele doua tari.
In ultimii ani au fost discutate numeroase solutii care sa permita utilizarea cat mai rationala a apei celor doua rauri care alimenteaza marea, de la cele mai drastice, cum ar fi renuntarea definitiva la agricultura in zonele respective, pana la cultivarea de bumbac hibrid, mai rezistent la seceta.
Din pacate solutiile aplicate nu au impiedicat secarea accentuata a marii, ceea ce alimenteaza tot mai mult ipoteza ca oamenii sunt in stare sa sacrifice intreaga planeta pentru a obtine mici beneficii pe termen scurt.
