Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Vremuri Bune
  • Asociația pastel și peste 70 de voluntari au igienizat o suprafață de 150.000 mp din Parcul Natural Văcărești

Asociația pastel și peste 70 de voluntari au igienizat o suprafață de 150.000 mp din Parcul Natural Văcărești

Asociația pastel, Administrația Parcului Natural Văcărești și Kellanova România au organizat o amplă acțiune de igienizare a parcului.

Alături de peste 70 de voluntari de la companiile Kellanova România și Adobe România, Asociația pastel a colectat deșeuri de pe o suprafață de aproximativ 15 hectare, aproape jumătate din zona terestră a parcului.  

Acțiunea face parte din proiectul anual „Refresh”, prin care Asociația pastel igienizează o zonă din natură pentru a contribui la păstrarea sănătății ecosistemului și asigurarea unui spațiu curat și sigur atât pentru vizitatori, cât și pentru speciile de plante și animale.

„Parcul Natural Văcărești, situat în București, este o rezervație naturală urbană deosebit de importantă, atât din punct de vedere ecologic, cât și pentru comunitatea locală. Igienizarea acestui parc este esențială pentru menținerea sănătății ecosistemului și pentru asigurarea unui spațiu curat pentru vizitatori. Ne bucurăm că am colectat alături de voluntari peste o tonă de plastice, materiale de construcție, resturi, cioburi, toate extrem de periculoase pentru animale și pentru cei care vin în parc să-și petreacă timpul liberAndreea Oprea, director executiv Asociația pastel

Parcul Natural Văcărești

  • Este primul parc natural urban din România, este situat la 5 km de centrul capitalei și cel mai mare spațiu verde compact din București, acoperind o suprafață de 189 hectare, care include și lacul Văcărești. Suprafața terestră este de 40 hectare.
  • Este considerat „Plămânul Orașului” pentru că cei peste 5000 de arbori fixează poluanții din aer și oferă oxigen, împrospătând aerul prin procesul de fotosinteză.
  • Oferă un spațiu de recreere pentru miile de vecini care locuiesc în preajma sa. 

Suntem extrem de recunoscători Asociației pastel și voluntarilor de la companiile Kellanova România și Adobe România pentru eforturile lor dedicate. Parcul Natural Văcărești este o comoară ecologică și un spațiu vital pentru comunitatea noastră. Igienizarea regulată a parcului este esențială pentru menținerea sănătății ecosistemului și pentru asigurarea unui mediu sigur și curat atât pentru vizitatori, cât și pentru fauna și flora locală”, Ștefania Simion,  Directorul Administrației Parcului Natural Văcărești.

Specii și habitate:

  • Vegetația este specifică zonelor umede și se remarcă câteva specii mai deosebite, cum ar fi relictul pentru câmpie Menyanthes trifoliata, specia de interes comunitar Lindernia procumbenssau Wolffia arrhiza, o specie foarte rară, considerată amenințată la nivel național.
  • Dintre speciile arborescente predomină speciile de salcie și plop, dar și specii exotice precum cenușarul (Arborele Paradisului), frasinul american și ulmul siberian sau specii fructifere precum corcodușul, dudul alb și nucul.
  • Inventarul floristic al parcului numără 331 de specii și subspecii, dintre care 266 native.
  • Fauna este reprezentată de specii din mai multe grupe, iar alături de speciile floristice formează un ecosistem aflat în stare de echilibru natural.
  • Fauna este formată din insecte, pești (caras, biban, știucă etc.), amfibieni, reptile (țestoasa de apă europeană, gușter, șarpe de apă etc.), mamifere și peste 180 de specii de păsări. Mai multe detalii

Despre Asociația pastel

Asociația pastel este răspunsul unei nevoi actuale: crearea unui obicei din a face bine. A pornit de la un program intern al agenției de comunicare pastel, început în 2018, prin care întreaga echipa și-a asumat că nu va trece o lună fără să facă o faptă bună. De ce lunar? Fiindcă suntem picături de ajutor într-un ocean de lipsuri. Tot timpul va fi cineva care are nevoie de ajutor și altcineva care poate și vrea să ofere acel ajutor. Asociația pastel își propune să identifice cele două părți și să le aducă împreună.

Misiunea noastră este să educăm, să inspirăm și să ajutăm oamenii și companiile să facă fapte bune cu recurență. Vrem să fim locul unde fiecare persoană dornică să se implice găsește cauza potrivită.

Ne dorim să creăm puntea dintre neajunsuri și dorința de a fi mai buni.

Activ. În fiecare lună.

Vrem să construim un prezent în care toți oamenii și toate companiile fac un obicei din a realiza fapte bune. O rutină constructivă prin care ajutorul ajunge periodic la cei care au nevoie de el. Vedem binele ca pe un obicei de care avem nevoie cu toții pentru a obține societatea în care ne dorim să trăim.

 

 

Lasă un răspuns