Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Diverse
  • Orange Fab lansează un apel dedicat startup-urilor și antreprenorilor din toată țara pentru proiecte bazate pe tehnologia 5G

Orange Fab lansează un apel dedicat startup-urilor și antreprenorilor din toată țara pentru proiecte bazate pe tehnologia 5G

București, 6 aprilie 2023Orange Fab, programul de accelerare dedicat startup-urilor inovatoare din domeniul tehnologiei lansează un apel dedicat pentru proiecte 5G. Apelul este deschis tuturor startup-urilor și dezvoltatorilor care implementează soluții comerciale ce utilizează tehnologia sau rețeaua 5G și care sunt interesați să colaboreze cu Orange.

Derulat la nivel național, programul Orange Fab are ca scop să aducă o contribuție semnificativă la dezvoltarea ecosistemului de inovație local și să susțină creșterea și maturizarea cât mai multor startup-uri. Acest obiectiv este cu atât mai important în contextul extinderii infrastructurii 5G din România și deschide noi oporunități de dezvoltare pentru startup-urile și antreprenorii din domeniul tehnologiei.

Apel de proiecte 5G

Apelul de proiecte din această primăvară urmărește să atragă aplicații din domenii precum: viitorul mobilității și smart city, smart industry, AR/VR și gaming, sănătate și obiecte conectate pentru acasă, securitate cibernetică, slicing și aplicații de rețea, eficiență energetică a rețelelor și reducerea impactului asupra mediului.

Startup-urile interesate pot aplica în perioada 6 aprilie – 2 septembrie, iar echipele care au nevoie de acces la echipamente și infrastructuri dedicate pot solicita acces în laboratoarele Orange 5G deschise prin intermediul formularului de aplicare. Ulterior, pe 18 mai, 7 iulie și 24 august vor avea loc Onboarding Days, etape în care startup-urile selectate din cele ce au solicitat deja suport vor primit acces la infrastructura 5G din laboratoare. Etapa finală va avea loc pe 28 septembrie, atunci când startup-urile alese vor fi anunțate public și vor avea ocazia să își prezinte proiectele în cadrul unui eveniment de tip Demo Day.

Startup-urile interesate să participe la acest apel de proiecte trebuie să completeze formularul de însciere până pe data de 2 septembrie 2023 accesând pagina dedicată orangefab.ro/orange-fab-apel-proiecte-5g.

Oportunități de dezvoltare alături de Orange Fab

Startup-urile câștigătoare vor intra în programul de accelerare Orange Fab, unde vor primi acces în laboratoarele 5G Orange din București și Iași, dar și la echipamente, platforme și infrastructuri de comunicații dedicate, precum:

  • Acces la cea mai nouă versiune a rețelei 5G SA
  • Acces la cele mai noi echipamente, platforme și tehnologii 5G
  • Susținere pentru implementarea proiectelor pilot
  • Mentorat pentru îmbunătățirea produselor, a planului de afacere și a materialelor de prezentare
  • Expunere către noi clienți
  • Potențial de implicare în proiecte de cercetare Horizon Europe

În plus, startup-urile au acces la cea mai rapidă rețea comercială 5G, ce este astăzi prezentă în 25 de orașe de pe întreg teritoriul țării, Orange fiind cea mai rapidă rețea de fibră și mobil 5G din România, conform măsurătorilor realizate de LCC International, Ookla și ANCOM prin intermediul Netograf.ro.

“Așteptăm cu nerăbdare să descoperim și să colaborăm cu startup-uri ale căror idei curajoase pot valorifica beneficiile și performanțele infrastructurii 5G și care vor contribui la dezvoltarea de noi șcenarii de utilizare ale acestei tehnologii. Prin intermediul apelului de proiecte 5G, realizat sub umbrela Orange Fab, ne dorim să ajutăm startup-urile să beneficieze de expunere pentru soluțiile lor inovatoare, pe toate piețele în care Orange a lansat 5G. Ecosistemul Orange de inovație ne va permite să valorificăm potențialul tehnologiei 5G și să accelerăm transformarea digitală a organizațiilor, pentru a oferi soluții inovatoare ce adresează provocările economice și climatice cu care ne confruntăm’’ a declarat Cristian Pațachia – Sultănoiu, Development & Innovation Manager, Orange România.

Din 2017 și până în prezent, 44 startup-uri s-a alăturat programului Orange Fab, care în cei 5 ani de activitate și-a extins constant ariile de activitate pentru a răspunde mai eficient nevoilor de business ale clienților, vizând direcții precum rețelele 5G și rețelele viitorului, IoT și obiecte conectate, smart city și mobilitate, fintech, media și divertisment, sănătate și educație digitală. Până în prezent, Orange Fab a achiziționat produse și servicii în valoare de 2,2 milioane de euro de la startup-urile incluse în program, implementând alături de acestea peste 90 de proiecte.

Lasă un răspuns