Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Publicitate
  • Descoperă noua gamă Samsung 2022, concepută pentru experiențe personalizate inovatoare

Descoperă noua gamă Samsung 2022, concepută pentru experiențe personalizate inovatoare

Produsele din gama 2022 oferă tehnologii, caracteristici și design-uri noi, de ultimă generație, pentru o experiență redefinită pe mai multe dispozitive

 

București, România – 30 martie 2022 – Samsung Electronics Co., Ltd. și-a prezentat astăzi gama 2022 de Neo QLED 8K, soundbar, accesorii și inițiative de sustenabilitate în cadrul evenimentului său virtual Unbox & Discover. Prin intermediul acestei noi game, Samsung își propune să redefinească rolul televizorului prin crearea de ecrane de ultimă generație, frumos proiectate, capabile să ofere mai mult decât simpla componentă de divertisment. Produsele și caracteristicile din acest an propulsează ecranul pe noi culmi, oferind un hub central pentru joacă, conectivitate, muncă și multe altele.

U&D_6

„Ne concentrăm pe crearea unei experiențe fără cusur pe toate produsele noastre, care să le permită utilizatorilor să se bucure, fără efort, de toate beneficiile acestora. Noul Neo QLED 8K 2022 este proiectat pentru a satisface toate nevoile, precum și pentru a susține și încuraja pasiunile consumatorilor noștri, iar inovațiile sunt declanșate prin intermediul experiențele lor. Neo QLED 8K are, de asemenea, puterea de a debloca noi experiențe, fiind cel mai important dispozitiv aflat în centrul locuinței”, a declarat Jong-Hee(JH) Han, Vice Chairman, CEO and Head of Samsung Electronics’ DX (Device eXperience) Division.

U&D_7

Portofoliul Samsung pentru 2022 a fost dezvoltat pe baza viziunii „Screens Everywhere, Screens for All”, poziționând televizoarele în centrul casei și al vieții de zi cu zi a utilizatorilor. În conformitate cu această viziune, Samsung a creat dispozitive care se conectează perfect între ele pentru a oferi posibilități de personalizare și conectivitate cât mai extinse, asigurându-se că există un ecran potrivit pentru fiecare ocazie și stil de viață. Din punct de vedere istoric, televizoarele și ecranele, în general, au fost asociate în principal cu actul de „vizionare”, dar Neo QLED 8K își propune să schimbe acest lucru prin extinderea experienței de utilizare.

U&D_8

Neo QLED 8K: Acum chiar și mai bun

Neo QLED 8K 2022 a fost îmbunătățit pentru a duce experiența cu un ecran mare la un alt nivel. În centrul tehnologiei de funcționare al acestui model se află Neural Quantum Processor 8K. Cel mai recent procesor are 20 de rețele neurale independente bazate pe AI, fiecare analizând caracteristicile conținutului și calitatea imaginii pentru o vizualizare optimă, indiferent de sursa conținutului ales.

Neural Quantum Processor 8K oferă acum și o nouă inovație tehnologică – Real Depth Enhancer. Aceasta scanează ecranul și maximizează contrastul în raport cu fundalul imaginii prin îmbunătățirea subiectului central, păstrând fundalul neprocesat. Această tehnologie funcționează în mod similar cu modul în care ochiul uman percepe imaginile în viața reală, astfel încât subiectul de pe ecran să iasă în evidență pe fundal.

U&D_2

De fapt, noul QLED 2022 de la Samsung a primit prima certificare „Pantone Validated” din lume din partea Pantone, autoritatea globală în domeniul culorilor și creatorul sistemului Pantone Matching System (PMS), ceea ce înseamnă că modelele reproduc în mod autentic peste 2.000 de culori, precum și cele 110 de nuanțe de piele, recent adăugate, găsite în ghidurile Pantone. În plus, aceste culori strălucitoare sunt confortabil de vizualizat cu noul mod EyeComfort. Funcția folosește tehnologia AI pentru a regla automat luminozitatea și temperatura de culoare a ecranului în funcție de cât de luminos sau întunecat este ambientul încăperii, îmbinând informațiile referitoare la momentul din zi, apus/răsărit, pentru a optimiza cea mai confortabilă experiență de vizionare.

U&D_11

Sunet captivant Dolby Atmos cu funcții inteligente

Pentru o adevărată experiență imersivă, televizoarele și ecranele au nevoie de un sunet puternic și nuanțat pentru a se potrivi cu culorile bogate și detaliile clare. Neural Quantum Processor 8K bazat pe AI analizează conținutul de pe ecran în timp real, astfel încât funcțiile Adaptive Sound să poată urmări și varia semnalul audio între difuzoare pentru a se sincroniza exact cu mișcarea de pe ecran.

În ceea ce privește QN900B, modelul premium Neo QLED 8K, toate sunetele provin dintr-un sistem audio de 90W pe 6.2.4 canale, cu difuzoare noi de top și Dolby Atmos cu Object Tracking Sound Pro. Această tehnologie a fost aplicată și la recunoașterea vocii personajelor prin intermediul Voice Tracking Sound, astfel încât efectele sonore și vocile să urmărească cu adevărat mișcarea de pe ecran.

Samsung introduce, de asemenea, Dolby Atmos Wireless pe televizoarele sale Neo QLED 4K și 8K – asta înseamnă o calitate audio impecabilă, fără multitudinea de cabluri inestetice HDMI. Dolby Atmos Wireless va fi compatibil și cu noul Soundbar Ultra Slim 2022 de la Samsung, conceput pentru o experiență audio captivantă cu un aspect mai estetic și o configurare minimă.

Experiența de vizionare

Pentru a asigura o experiență cât se poate de perfectă, gama 2022 este echipată cu funcții și interfețe de utilizare noi și mai inteligente, permițând televizoarelor și ecranelor Samsung să devină un punct central de comandă pentru vizionarea de conținut, controlul dispozitivelor, gaming, antrenamente fizice și multe altele.

Nou Smart Hub: Anul acesta, Samsung a lansat și Smart Hub 2022, noua sa interfață de utilizare, dezvoltată de Tizen. Noul Samsung Smart Hub aduce fiecare aspect al experienței inteligente pe un singur ecran de pornire, ușor de navigat. Noul tab clasifică funcțiile, setările și conținutul în trei categorii pentru o experiență de utilizare fluentă și facilă: Media, Gaming Hub și Ambient.

  • Media:Ecranul Media se organizează în funcție de opțiunile de divertisment ale utilizatorilor – inclusiv platformele de filme și streaming – și se adaptează conform preferințelor utilizatorilor cu ajutorul unui mecanism de învățare automată (machine learning) pentru a face recomandări inteligente pe toate platformele și serviciile.
  • Gaming Hub: Gaming Hub este o nouă platformă de explorarea game streaming-ului care face legătura între hardware și software pentru a oferi o experiență perfectă pentru jucători. Nu necesită descărcări și spațiu de stocare. Samsung a anunțat, de asemenea, parteneriate cu cele mai importante servicii de streaming de gaming – NVIDIA GeForce NOW, Stadia™ și Utomik, urmând să fie anunțate și altele – pentru a-și integra bibliotecile de jocuri în Gaming Hub. Noua platformă va fi disponibilă în cursul acestui an pe anumite modele Samsung Smart TV din 2022. Data de lansare și disponibilitatea acestui serviciu poate varia în funcție de regiune.
  • Ambient:Ecranul Ambient îmbunătățește estetica încăperii, fie prin sincronizarea conținutului de pe ecran cu decorul spațiului în care este amplasat, fie printr-o serie atrăgătoare de opere de artă.
  • Experiență de gaming:pe lângă noul Gaming Hub, gama 2022 vine cu specificații și caracteristici create special pentru o experiență de gaming la nivel superlativ. Acestea includ patru porturi HDMI 2.1 compatibile, gaming Motion Xcelerator Turbo Pro 4K 144Hz, Super Ultrawide GameView și Game Bar, transformând experiența de gaming într-una mai dinamică și mai ușor accesibilă. Cu aceste îmbunătățiri incredibile la nivel de calitate a imaginii și setări, jocurile vor fi mai realiste și mai palpitante ca niciodată. Samsung va introduce, de asemenea, o gamă exclusivă de televizoare pentru jocuri în dimensiuni de 43 și 50 inci în viitorul apropiat.
  • SmartThings:O componentă esențială a experienței conectate este SmartThings de la Samsung. Cu SmartThings, ecranul devine o interfață centrală pentru a controla, în mod convenabil, alte dispozitive de acasă dintr-un singur punct de comandă. Această caracteristică, inclusă pe televizoarele Samsung, folosește ecranul mare pentru a ajuta utilizatorii să descopere, să vizualizeze și să controleze dispozitivele dintr-o singură mișcare.

 

  • Platforma NFT:Noutatea gamei 2022 este dată și de Platforma NFT a Samsung, în parteneriat cu liderul acestei industrii, Nifty Gateway. Modul Ambient va oferi consumatorilor o platformă NFT unică pentru a explora și afișa opere de artă digitală NFT pe Neo QLED și QLED-uri 2022, o nouă modalitate de a colecționa și prezenta opere de artă.

Sustenabilitatea la bază cu „Going Green”

Samsung se gândește întotdeauna la modul în care procesul de fabricație și utilizarea produselor pot impacta mediul înconjurător, căutând modalități de a reduce efectele și de a construi un viitor mai bun pentru planetă.

  • Eco-Packaging:Samsung își îmbunătățește ambalajul ecologic cu 90% mai puțină cerneală, îndepărtând totodată capsele din procesul de producție. Ambele îmbunătățiri reduc deșeurile și facilitează procesarea de către centrele de reciclare.
  • Telecomanda SolarCell:Telecomanda SolarCell a primit și o nouă îmbunătățire pentru gama 2022. Este cu 88% mai eficientă decât modelele anterioare din 2020. Acum sunt complet fără baterie și pot fi încărcate prin intermediul frecvenței radio de 2,4GHz – obținând, de exemplu, energie din cea reziduală emisă de routerele Wi-Fi.
  • Materiale reciclate:televizoarele, monitoarele, panourile digitale și telecomenzile Samsung din 2022 au în componența lor rășină reciclată. În special, monitoarele de înaltă rezoluție folosesc rășină reciclată din plasticul colectat din ocean, în zonele de coastă, care altfel ar fi devenit deșeuri marine periculoase.
  • Certificarea Carbon Trust:Samsung Neo QLED 8K/4K a obținut certificarea „Reducing CO2” din partea Carbon Trust, demonstrând că amprenta de carbon pentru gama Neo QLED este redusă de la an la an.

 

Personalizare prin accesorii

Fiecare utilizator are preferințele sale unice atunci când vine vorba de televizoare, motiv pentru care Samsung a creat accesorii noi pentru televizoarele sale din 2022, care facilitează experiențe TV cu totul noi.

  • Suport de perete Slim Fit:Pentru cei care doresc să-și monteze ecranul pe perete, Suportul de perete Slim Fit îi permite televizorului să fie poziționat foarte aproape de perete, oferind în același timp pivotare în sus, în jos și în lateral pentru unghiul perfect, indiferent de locul în care este așezat privitorul.
  • Studio Stand:În cazul în care se preferă suportul TV, Studio Stand oferă o modalitate unică și elegantă de afișare a Neo QLED 8K într-o manieră artistică.
  • Rotire automată:noul accesoriu, prezent până acum doar la modelul Sero, permite atât poziționarea verticală, cât și orizontală (standard) a noului Neo QLED 8K. Rotația Automată aduce conținutul vertical specific dispozitivelor mobile pe ecranul mare, arta portretului pe tot ecranul și experiențe MultiView pe noi layouts. Poate fi folosit ca stand sau ca suport de perete, astfel încât, indiferent de conținut, imaginea să fie redată pe întregul ecran pentru a optimiza experiența de vizionare.

Pentru precomandă sau pentru mai multe informații despre produsele TV Samsung, vă rugăm să vizitați www.samsung.com/.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Lasă un răspuns