Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Vremuri Bune
  • Allview Solar Energy – două săptămâni termen de montare a sistemului fotovoltaic pentru beneficiarii Casa Verde 2023

Allview Solar Energy – două săptămâni termen de montare a sistemului fotovoltaic pentru beneficiarii Casa Verde 2023

  • Compania a finalizat în proporție de 90% instalările sistemelor fotovoltaice ale beneficiarilor incluși în primele două liste de dosare aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu.
  • Beneficiarii aprobați ai programului Casa Verde 2023 care doresc să beneficieze de serviciile oferite de Visual Fan dar și-au ales un alt instalator, își pot modifica opțiunea. Compania oferă pentru aceștia o implementare rapidă, în termen de maximum 2 săptămâni de la semnarea contractului, asigurându-le beneficiarilor producția de energie verde în cea mai însorită perioadă a anului și posibilitatea de a-și recupera investiția cât mai repede.

Brașov, 8 martie 2024 – Visual Fan S.A., companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, oferă montaj în două săptămâni de la semnarea contractului pentru beneficiarii aprobați ai programului Casa Verde 2023. Având capacitatea de a monta până la 40 de sisteme fotovoltaice pe zi, Visual Fan garantează instalarea rapidă și eficientă a acestora, oferind clienților șansa de a beneficia de energie verde încă din această primăvară.

Sistemele fotovoltaice ale clienților incluși în primele două liste de dosare aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu, sunt finalizate în proporție de 90%, iar compania a început implementarea sistemelor noilor beneficiari aprobați. Aceste montaje au fost realizate cu succes în București și în județele Alba, Bacău, Botoșani, Brașov, Covasna, Harghita, Ilfov, Mureș, Neamț, Sibiu și Vaslui.

Beneficiarii aprobați care inițial au optat pentru alt instalator și doresc să beneficieze de serviciile Visual Fan au acum posibilitatea de a-și modifica selecția prin intermediul aplicației AFM. Compania oferă acestor clienți un termen de implementare de maxim 2 săptămâni de la semnarea contractului, asigurându-le astfel producția de energie verde în cea mai însorită perioadă a anului și posibilitatea de a-și recupera investiția cât mai repede.

Cu o vastă experiență în domeniul energiei solare, Visual Fan este o firmă autorizată și acreditată, cu un portofoliu impresionant de aproximativ 25.000 kW de proiecte fotovoltaice, incluzând atât proiecte rezidențiale, cât și industriale, precum și parcuri fotovoltaice. În primele luni ale anului 2024, divizia Allview Solar Energy a instalat cu succes peste 2.500 kW de proiecte fotovoltaice, consolidându-și poziția pe piața energiei solare.

Visual Fan oferă servicii full EPC (Engineering, Procurement, and Construction), incluzând proiectare, achiziționare de echipamente și materiale, precum și execuția lucrărilor de construcție și montaj. Compania este dedicată oferirii unor soluții complete și de încredere pentru toți clienții săi, contribuind astfel la promovarea unei energii curate și durabile.

Pentru mai multe informații și pentru solicitarea unei oferte, puteți accesa www.allview.ro/solarenergy sau puteți contacta echipa Visual Fan la adresa de e-mail solarenergy@allview.ro sau la numărul de telefon +4(0)368.403.130.

Casa Verde 2023 este programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, derulat de AFM şi finanţat din Fondul pentru mediu.

Lasă un răspuns