Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Diverse
  • Samsung lansează gama anului 2023 de monitoare smart la nivel global

Samsung lansează gama anului 2023 de monitoare smart la nivel global

 

Gama Smart Monitor 2023 de la Samsung vine cu o serie de upgrade-uri prin care oamenii își pot maximiza productivitatea și personaliza mai mult experiențele de utilizare

București, România – 23 Mai, 2023 – Samsung Electronics lansează la nivel global Smart Monitor 2023, gama sa de monitoare smart de anul acesta. Noile monitoare inteligente M8, M7 și M5 (nume model: M80C, M70C și respectiv M50C) de la Samsung le permit utilizatorilor să își personalizeze monitorul în funcție de stilul și nevoile lor, în timp ce vizionează diferite tipuri de conținut, se joacă sau muncesc.

„Ridicăm ștacheta în ceea ce privește Smart Monitors la nivel global cu noua noastră gamă, mai ales cu modelul nostru M8 îmbunătățit. Pe un singur monitor, utilizatorii se pot bucura de cele mai bune funcții pentru divertisment și jocuri, productivitate, design și confort”, a declarat Hoon Chung, Vicepreședinte Executiv al Visual Display Business la Samsung Electronics.

Design elegant pentru fiecare stil și spațiu 

Gama completă este formată din nouă monitoare versatile, concepute pentru a răspunde nevoilor și stilurilor unei game largi de utilizatori. Monitoarele inteligente M8, M7 și M5 vin într-o varietate de culori și dimensiuni. Modelele M8 și M7 sunt disponibile în varianta de 32 de inci, în timp ce modelul M5 este disponibil atât în varianta de 32, cât și în 27 de inci. M8 cu rezoluție UHD și luminozitate de 400 de niți este disponibil în opțiunile Warm White, Daylight Blue, Sunset Pink și Spring Green. M7 cu rezoluție UHD și luminozitate de 300 de niți vine în nuanța Warm White, în timp ce M5 cu rezoluție Full HD vine într-un negru sau alb elegant.

Având noul design iconic Slim, modelele M8 și M7 sunt super subțiri, măsurând 11,39 mm în cel mai subțire punct al monitorului. Suportul reglabil în înălțime cu funcționalitate de înclinare ajută utilizatorii M8 să ajusteze unghiul ori de câte ori este necesar, asigurând în același timp un spațiu aerisit. Ecranul se poate înclina la 90 de grade pentru a reduce oboseala atunci când utilizatorii petrec prea mult timp în fața ecranului.

Monitoare care redefinesc divertismentul inteligent

Smart Monitor M8 2023 a primit mai multe upgrade-uri și îmbunătățiri în comparație cu generația anterioară. Datorită rezoluției 4K HDR 10+, și luminozității de 400 niți, M8 oferă imagini vii care să le asigure utilizatorilor cel mai bun divertisment de pe un monitor. În plus, utilizatorii M8 se pot bucura de acces facil și la Smart Hub pentru servicii precum Prime Video, Netflix și YouTube. Atât M8 cât și M7 acceptă, de asemenea, o acoperire de până la 99% a culorilor din gama sRGB pentru a aduce la viață întregul conținut în culori strălucitoare – o funcție apreciată mai ales de designeri și creatori.

Monitoare moderne pentru productivitate maximă

Gama 2023 a fost îmbunătățită pentru a face munca la distanță mai ușoară. Aceasta permite accesul la distanță prin conectarea wireless la un computer și prin funcția mirroring. M8 are o cameră detașabilă, astfel încât utilizatorii să se poată conecta wireless, fără a fi necesară achiziția suplimentară a acesteia. Camera SlimFit a acesteia suportă rezoluție FHD și funcții de conferință video. Utilizatorii se pot conecta acum la Google Meet și la alte aplicații în timp ce utilizează capabilitățile Auto Framing pentru întâlniri mai eficiente. În plus, Multi View a fost actualizat și va permite acum utilizarea serviciilor Microsoft 365, precum și a browser-ului de internet în modul full screen pentru a reduce comutarea între aplicații.

Pentru a îmbunătăți interfața tuturor monitoarelor inteligente 2023, funcționalitatea de control a mouse-ului și tastaturii a fost adăugată mai multor aplicații, inclusiv SmartThings și Smart Hub. Utilizatorii vor deține acum controlul complet asupra aplicațiilor lor, în timp ce explorează conținutul lor preferat, fără a mai avea nevoie de o telecomandă.

Monitoare de nivel superior cu noi caracteristici personalizate

Utilizatorii pot controla cu ușurință toate dispozitivele IoT din casă de pe un singur monitor, datorită hub-ului IoT încorporat, care acceptă Zigbee și Thread. Atât M8 cât și M7 au asistenți vocali integrați, inclusiv Bixby și Amazon Alexa, care permit utilizatorilor să controleze monitorul cu vocea lor. Opțiunea Far-field voice este, de asemenea, acceptată în modelele M8 și M7 prin intermediul unui microfon încorporat, permițând utilizatorilor să vorbească direct cu monitorul.

Noua caracteristică My Contents, disponibilă acum pe gama Smart Monitor 2023, le permite utilizatorilor să acceseze rapid informații utile. Când monitorul este în standby și detectează un smartphone înregistrat prin Bluetooth Low Energy (BLE), pe ecran sunt imediat afișate fotografiile utilizatorului, vremea și multe altele. Monitorul reia modul standby atunci când smartphone-ul este în afara ariei de acoperire.

Specificații

Model M80C M70C M50C
Ecran Mărimea ecranului 32” 32” 32”, 27”
Plat / Curbat Plat
Raportul de aspect 16:9
Rezoluție 3,840 x 2,160 (UHD) 3,840 x 2,160 (UHD) 1,920 x 1,080 (FHD)
Luminozitate (tipică) 400 cd/㎡ 300 cd/㎡ 250 cd/㎡
HDR Da (HDR 10+) Da (HDR 10) Da (HDR 10)
Rată cadre 60Hz
Timp de răspuns 4ms (GtG)
Raport de contrast 3,000:1 (Typ.)
Smart Funcții Smart VOD (Netflix, Youtube, etc), Gaming Hub, Workspace, My Contents

Mobile Connection, Video Communication (Google Meet)

Asistent vocal Da (Far Field Voice)
Hub IoT O (Incorporat) Zigbee/Thread) O (Suportă Dongle) O (Suportă Dongle)
Vizualizare multiplă 2 ecrane (Full screen) 2 ecrane (Full screen) 2 ecrane
Design Design subțire iconic O O
Culoare Warm White / Sunset Pink / Daylight Blue / Spring Green Warm White Negru / Alb
Tip suport HAS / Pivot / Înclinat Simplu
Montare pe perete 100×100
Îngrijirea ochilor Imagine adaptivă O O O
Modul Eye Saver / Flicker Free O O O
Interfață Conectivitate 1 HDMI(2.0) / 2 USB-A / 1 USB-C (65W) 2 HDMI(1.4) / 2 USB-A
Difuzor 5W x 2
Cameră Inclus (Cameră Slim Fit) Compatibil (Pogo-ready) Compatibil
Telecomandă Inclus (Încărcare USB-C)

 

Lasă un răspuns