Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Vremuri Bune
  • Legrand lansează o nouă stație de încărcare a mașinilor electrice, Green’Up One, pentru utilizarea acasă

Legrand lansează o nouă stație de încărcare a mașinilor electrice, Green’Up One, pentru utilizarea acasă

București, 27 martie – Legrand, specialistul global în infrastructuri electrice și digitale, lansează o nouă stație de încărcare a vehiculelor electrice, destinată utilizării în locuința proprie. Noul model, Green’Up One, poate fi instalat cu ușurință, încărcând rapid orice mașină electrică cu conector de tip 2 și modul 3. Mai mult, acesta deține certificările IP54 și IK10, ceea ce înseamnă că poate fi amplasat și folosit în siguranță în garajul casei sau într-un spațiu acoperit.

Green’Up One se alătură familiei Legrand de încărcătoare pentru vehicule electrice, Green’Up, din care mai fac parte Ensto One Home, destinat deasemenea utilizării din cadrul locuinței, dar și modele pentru ansambluri rezidențiale, clădiri de birouri sau spații comerciale. Mai mult decât atât, stațiile de încărcare Legrand oferă acces la platforme IT și aplicații, ceea ce le face ideale și pentru sectorul small business/big business.

 

Utilizatorii Green’Up One vor beneficia de control total, fără necesitatea unei conexiuni la internet, produsul funcționând prin intermediul unei aplicații care se conectează prin Bluetooth.

În plus, stația de încărcare este echipată cu opțiuni avansate pentru ca utilizatorii să poată gestiona eficient procesul de încărcare. Astfel, puterea de încărcare poate fi reglată, iar dispozitivul are un sistem dinamic de gestionare a încărcării, care utilizează un contor extern de energie pentru a asigura o distribuție echilibrată a consumului.

Consumatorii locali aleg într-un număr din ce în ce mai mare vehiculele electrice, lucru care nu poate decât să ne bucure și să ne motiveze să accelerăm implementarea unei infrastructuri dedicate acestora. Stațiile de încărcare Green’Up oferă soluții flexibile, în funcție de spațiul în care sunt amplasate, dar și de tipul de consum, însă numitorul lor comun este faptul că transformă experiența de alimentare într-un proces simplu, rapid și intuitiv, indiferent de locul în care te afli,” a declarat Călin Pașcalău, Director General Legrand România.

Legrand oferă clienților săi, prin intermediul aplicației Charger Control, posibilitatea de a gestiona și monitoriza stația de încărcare cu ușurință. Mai mult, integrarea produsului în ecosistemul Home + Control permite controlul suplimentar al stației de încărcare (pornire sau oprire, urmărirea consumului și programarea timpului de încărcare).

Nu în ultimul rând, instalarea stației este extrem de simplă, fără a fi nevoie de accesorii suplimentare: în locul în care se va monta stația e nevoie doar de o sursă AC potrivită, iar, apoi, de un smartphone, pentru conectarea cu aplicația dedicată – montajul stației se poate face atât pe perete, cât și la sol. Ulterior, procesul de încărcare este intuitiv și rapid. Cu un design contemporan, Green’Up One este realizată din materiale rezistente și sigure: de exemplu, priza are protecție IPXXD, fiind echipată cu obturator de siguranță, conform Directivelor Europene și exigențelor producătorilor de automobile electrice.

Stația de încărcare Green’Up One este disponibilă la distribuitorii oficiali Legrand România, în pachetul produsului regăsindu-se inclusiv cablul de încărcare, cu lungimea de 5 metri, și priza, Type 2.

În momentul de față, în România există aproximativ 40.000 mașini electrice înmatriculate, iar piața crește susținut de la an la an. Odată cu ea, se dezvoltă și infrastructura de alimentare aferentă, care include mii de stații de încărcare publice și private. Legrand este unul din principalii furnizori de stații de încărcare electrice din România, printre avantajele companiei numărându-se fiabilitatea produselor, inovațiile integrate, dar și diversitatea portofoliului local, potrivit pentru orice fel de spațiu – individual, ansamblu rezidențial sau comercial.

Lasă un răspuns