Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Vremuri Bune
  • Sony extinde gama cardurilor de memorie CFexpress și lansează noile modele CEB-G480T și CEB-G240T, oferind capacitate mare de stocare și viteză ridicată de transfer

Sony extinde gama cardurilor de memorie CFexpress și lansează noile modele CEB-G480T și CEB-G240T, oferind capacitate mare de stocare și viteză ridicată de transfer

Cea mai recentă completare a gamei G de carduri de memorie CFexpress Type B oferă operabilitate stabilă și fiabilă pentru sesiuni prelungite de fotografiere și înregistrare video

8 martie 2024 – Sony anunță noile modele de memorie CEB-G480T și CEB-G240T, cele mai recente adiții la gama de carduri G CFexpress Type B. Datorită capacității extinse de stocare și a vitezei mari, creatorii de conținut beneficiază acum de mai multă fiabilitate și mai multă stabilitate, cu cele mai noi carduri de la Sony.

Rapide și fiabile

Modelul CEB-G480T (480 GB) oferă o viteză maximă de citire de 1850 MB/s și o viteză maximă de scriere de 1750 MB/si, în timp ce modelul CEB-G240T (240 GB) oferă o viteză maximă de citire de 1850 MB/s și o viteză maximă de scriere de 1600 MB/si. Seria CEB-G este special concepută pentru fotografii profesioniști, videografii și entuziaștii ce doresc să își eficientizeze fluxurile de lucru cu ajutorul vitezei mari și a fiabilității extraordinare. Astfel, datorită vitezei ridicate de scriere, noile carduri pot fi utilizate alături de camere foto de înaltă rezoluție.

Ambele carduri oferă un transfer rapid de date către un computer cu ajutorul cititorului de carduri CFexpress Type B MRW-G1 (comercializat separat). Noile carduri asigură și un flux de lucru fluid la gestionarea fotografiilor de înaltă rezoluție și a clipurilor video cu bitrate mare, eficientizând astfel timpul de realizare a proiectelor.

De asemenea, modelele CEB-G480T și CEB-G240T includ aplicații de scanare și recuperare a software-ului, în așa fel încât utilizatorii să nu-și mai facă griji pentru nimic.

De exemplu, atunci când este folosită cu cititorul de carduri MRW-G1 (comercializat separat), aplicația Media Scan Utility de la Sony scanează automat cardul de memorie CFexpress Type B, informând utilizatorul cu privire la starea acestuia și la limita de stocare.

În plus, niciun moment captat nu este pierdut, datorită programului de descărcare Memory Card File Rescue pentru utilizatorii cardurilor de memorie Sony, care recuperează fișierele șterse din greșeală în cele mai comune formate actuale. *Media Scan Utility și Memory Card File Rescue sunt disponibile pentru descărcareii.

Durabilitate sporită

Noile carduri din această serie sunt mai rezistente ca niciodată, modelele CEB-G480T și CEB-G240T oferind o rezistență de 5 ori mai mare la căderiiii și de 3 ori mai mare la îndoireiii fiind, de asemenea, capabile să funcționeze perfect atunci când sunt expuse la temperaturi extreme, raze X, câmp electrostatic și lumină solarăUV.

Noile modele de carduri CEB-G480T și CEB-G240T au dimensiunile de 29.6mm x 38.5mm x 3.8mm și cântăresc aproximativ 10g fiecare.

Preț și disponibilitate

Modelele CEB-G480T și CEB-G240T vor fi disponibile începând cu luna aprilie, la un preț de aproximativ 1950 lei pentru modelul CEB-G480T și 1250 lei pentru modelul CEB-G240T.

Despre Sony Corporation

Sony Corporation este o filială deținută în totalitate de Sony Group Corporation și este responsabilă pentru diviziile de Entertainment, Technology & Services (ET&S) din cadrul grupului Sony. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin* oamenilor și comunităților din întreaga lume prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony Corporation sprijină Grupul Sony cu ajutorul tehnologiei pentru a crea divertismentul viitorului împreună cu creatorii de conținut. Pentru mai multe informații, accesați: www.sony.net

*Ambele cuvinte sunt japoneze, Kando înseamnă emoție, iar Anshin are numeroase semnificații, cum ar fi liniștea sufletească, liniște, fiabilitate și încredere.

Lasă un răspuns