Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Publicitate
  • Asociația Zi de Bine a curățat coșuri de fum și a oferit lemne de foc pentru 50 de vârstnici, în cadrul proiectului „Cald în vatră”

Asociația Zi de Bine a curățat coșuri de fum și a oferit lemne de foc pentru 50 de vârstnici, în cadrul proiectului „Cald în vatră”

București, 22 decembrie 2022: Asociația Zi de Bine împreună cu Asociația SufletEȘTI au vizitat, pe parcursul lunii decembrie, vârstnicii din municipiul Onești, din satele Dumbrava, Brătești, Deleni, Capătu, Bârsănești și Poiana Sărată şi de la Mănăstirea Caşin din județul Bacău, pentru a le curăța hornurile și a le asigura necesarul de lemne pentru iarna grea. Voluntarii au ascultat povești de neimaginat și au văzut ce înseamnă singurătatea, neputința și sărăcia. Deși viața pe care o duc bătrânii din aceste sate este extrem de dură, asta nu i-a oprit să ofere bunătate și un zâmbet timid celor care au venit în ajutorul lor.

Bugetul necesar pentru proiectul Cald în vatră”, a ajuns la 35.000 de euro și a fost oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.

 Asociatia Zi de Bine x Cald in vatra (1)

„Am demarat proiectul „Cald în vatră” cu multă speranță și optimism că vom putea îmblânzi puțin iarna grea și friguroasă, pentru vârstnicii din mai multe sate din județul Bacău, oferindu-le lemne de foc și curățând coșurile de fum, însă nu am fost cu adevărat pregătiți să vedem atât de multă tristețe, neputință și gol, în același loc. Deși suntem fericiți pentru că am reușit să le oferim o bucurie, am plecat de la ei cu inima strânsă, însă cu promisiunea că vom reveni”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

 Melania Medeleanu x Asociatia Zi de Bine

Pentru 31 de bunici din satele de lângă Onești, Asociația Zi de Bine alături de Asociația SufleEȘTI și cu ajutorul unei echipe de coșari, au curățat coșurile de fum și au oferit lemne pentru întreaga iarnă. Datorită celor aproape 300 de donatori care au vrut să se implice, cele două asociații au suplimentat numărul de beneficiari, astfel încât au ajuns cu pachete cu bunuri alimentare, produse de igienă și haine, la 50 de vârstnici. Mai mult decât atât, 12 voluntari trecuți de prima tinerețe au croșetat, la Centrul Comunitar ZI de BINE, șosete și căciuli pentru fiecare beneficiar în parte.

„De câte ori îi vizităm, mai descoperim câte o nevoie. Și oricât ne-am dori, nu le putem rezolva pe toate. Dar faptul că iarna asta vor fi în siguranță la căldură, ne face să pornim mai departe cu inima împăcată dar și cu promisiunea de a ne întoarce la ei” a declarat Mihai Zarzu, fondatorul Asociației SufletEȘTI, Onești.

În România rurală datele privind casele care iau foc din cauza coșurilor necurățate sunt îngrijorătoare. În 2020, numărul incendiilor din această zonă a ajuns la 110, iar anul trecut s-au înregistrat 196 de astfel de cazuri. Coșurile curățate necorespunzător au fost cauza principală de incendiu în 22 de cazuri în anul 2020, iar în 2021 numărul a fost de 54, conform datelor din zonă.

O parte din poveștile locuitorilor din județul Bacău pot fi citite pe pagina de facebook a Asociației Zi de Bine. 

 

Pe parcursul acestui an, Asociația Zi de Bine a implementat 24 de proiecte sociale, 12 la nivel naţional şi alte 12 prin filiala Zi de BINE Moldova, în valoare totală de peste 700.000 de euro.

În plus, la începutul lunii aprilie, a fost înființat și Centrul Comunitar Zi de Bine, care a fost amenajat în doar 3 săptămâni și pregătit să acomodeze comunitatea ucraineană. În perioada aprilie – decembrie, peste 3000 de ucraineni au trecut pragul centrului, pentru care au fost ținute peste 3000 de ore de ateliere, cursuri și evenimente gratuite.

Toate proiectele susținute de Asociația Zi de Bine și respectiv Zi de Bine Moldova, pot fi găsite aici – https://www.zidebine.ro/

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza .

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Lasă un răspuns