Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Publicitate
  • La București Mall-Vitan ai parte de educație financiară, de cultură, fashion și multe surprize

La București Mall-Vitan ai parte de educație financiară, de cultură, fashion și multe surprize

București Mall-Vitan susține educația financiară pentru cei mici

 

București, 22 septembrie 2022 – București Mall – Vitan, primul centru comercial modern din România, invită părinții și copiii, sâmbătă, 24 septembrie, între orele 11:00 și 13:00,  să descopere cele mai eficiente metode de economisire, în cadrul unui atelier interactiv de educație financiară pentru cei mici.

Alături de specialiștii Andrei Popa și Roxana Bucur, fondatori ai programului de educație financiară pentru copii, Money for Kids, cei mici sunt așteptați în București Mall-Vitan, la parter, în zona de lounge, să descopere tainele banilor, să înțeleagă mai bine valoarea acestora și să-și îmbogățească cunoștințele financiare pentru a deveni viitori antreprenori.

Workshopul conceput special pe înțelesul copiilor va oferi  sfaturi utile și metode practice prin care cei mici vor fi învățați cum și de ce să economisească. În plus, sub îndrumarea specialiștilor, copiii vor fi provocați să își creeze propria pușculiță.

București Mall-Vitan

București Mall – Vitan sărbătorește diversitatea printr-o călătorie în tainele frumuseții

Până pe 30 septembrie, București Mall – Vitan este gazda expoziției interactive „Frumusețea în 24 de culturi”, în care arta fotografică se întâlnește la scenă deschisă cu cea a machiajului, creând o conexiune surprinzătoare. Realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, proiectul își propune să educe, să deschidă mințile și sufletul, să încânte simțurile cu noi perspective asupra femeii, asupra unicității.

Cu această ocazie, iubitorii de frumos sunt invitați sub cupola centrului comercial pentru a porni într-o călătorie de excepție în 24 de culturi tradiționale.

Fiecare fotografie din cadrul expoziției este însoțită de un cod QR, ce conține informații și perspective culturale unice, astfel încât vizitatorii să descopere toate detaliile care stau în spatele fiecărui tablou

Îmbinând arta fotografică cu cea a machiajului și cu informații mai puțin cunoscute și accesibile publicului larg, expoziția creează un tablou amplu al culturilor, tradițiilor și obiceiurilor din toate colțurile lumii, oferind un plus de curaj și curiozitate modului în care privim lumea și felului în care  înțelegem și acceptăm diversitatea.

Screenshot 2022-09-26 125554

Back to București în București Mall-Vitan, la ceas aniversar

Până pe 02 octombrie, în București Mall-Vitan, în cadrul campaniei aniversare „Back To București”, iubitorii de shopping pot câștiga premii garantate, având în același timp șansa de a intra în posesia marelui premiu – un sejur VIP în București, cu experiențe de neuitat pentru două persoane, în valoare de 10,000 de euro.

Vizitatorii București Mall – Vitan care fac cumpărături de minimum 200 de lei pe un singur bon fiscal de la magazinele partenere, sau de minimum 1,500 lei de la Media Galaxy, vor primi garantat, în limita stocului disponibil, unul din cele 4,000 de vouchere puse la bătaie în valoare de 50 lei sau unul din cele 250 de kit-uri Back to București, create special pentru această aniversare alături de designerii Antante, Aer Wear, GNA și Miss Marry a Little.

Totodată, clienții vor fi automat înscriși la tragerea la sorți pentru marele premiu, care le va oferi șansa să descopere Bucureștiul așa cum nu l-au mai văzut niciodată.

La București Mall-Vitan ai parte de educație, de cultură, de fashion și shopping de calitate, toate într-un singur loc! BacktoBucurești#IubeștiBucurești

DESPRE BUCUREȘTI MALL – VITAN

București Mall – Vitan este primul centru comercial modern din România, cu o istorie de peste 20 de ani. Încă de la lansare, el a redefinit experiențele urbane ale publicului și a deschis noi drumuri în materie de modă și entertainment. În prezent, mixul de branduri și de chiriaşi îşi menţine oferta  inedită, iar București Mall – Vitan continuă să fie un trendsetter: Aici se găsesc magazinele CALVIN KLEIN JEANS, Tommy Hilfiger Accessories, MARC O’POLO, primul din România, dar şi restaurantul APERTO, cu un concept unic de restaurant a la carte’. Mai mult, magazinul MANGO din București Mall – Vitan este cel mai mare din România, cu colecții pentru femei, bărbați și copii, de la nou-născuți până la 14 ani. De asemenea, magazinul Douglas din centrul comercial este unul dintre cele mai mari din țară. Cel mai nou magazin inaugurat în București Mall Vitan este Bebe Tei, magazin pentru întreaga familie, cu o ofertă variată ce cuprinde  peste 80.000 de produse din categoriile Dermato-cosmetice și Cosmetice, Îngrijire mama și bebe, Alimentație sănătoasă, Bio Tei, Puericultură mică și mare, Jucării.

Lasă un răspuns