Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

IFA 2022: Produse cu grijă pentru viitor

Panasonic prezintă cele mai recente produse și inovații care îmbunătățesc calitatea vieții, prezentând în același timp soluții prin care persoanele fizice și juridice să își reducă amprenta de CO2 și să genereze un impact ecologic

București, 31 august 2022 – La IFA 2022, Panasonic prezintă cele mai recente oferte din întreaga gamă de produse de consum, inclusiv televizoare, Home AV, aparate mici de bucătărie, produse de îngrijire personală și imagine digitală. În plus, Panasonic va prezenta soluțiile cuprinzătoare și concrete ale companiei pentru a combate una dintre cele mai grave probleme societale actuale – schimbările climatice. În acest sens, Panasonic expune pentru prima dată în sala “HUB27”, care se întinde pe o suprafață totală de aproximativ 5.000 de metri pătrați. Noul design bine gândit al standului a dus la o reducere totală de 140 de tone de emisii de CO2 în comparație cu standul Panasonic IFA din 2019, după cum arată calculele realizate conform protocolului GHG (Green House Gas). Acest lucru este echivalent cu o reducere de 71%.

unnamed (1)

Odată cu noul slogan al companie “Create Today. Enrich Tomorrow”, pe care Panasonic îl prezintă pentru prima dată publicului la IFA 2022 Berlin, și cu viziunea corporativă “Wellbeing”, Panasonic demonstrează că își concentrează și mai mult atenția asupra stilului de viață al clienților săi precum și asupra protecției globale a mediului și a climei, ca parte a contribuției sale la viitorul planetei. O astfel de contribuție a reprezentat un obiectiv important încă de la înființarea companie, în urmă cu mai bine de 100 de ani.

La stand, Panasonic și-a grupat produsele pe trei segmente:

  1. “Spatial Wellbeing” (TV, Home Entertainment și Climat interior),
  2. “Outer Wellbeing” (îngrijire personală) și
  3. “Inner Wellbeing” (electrocasnice mici).

În plus, va exista o “Zonă centrală”, unde Panasonic va prezenta viitoarele produse și tehnologii care aplică conceptul wellbeing. Totodată, vor fi prezentate și activitățile pentru sustenabilitate ale Panasonic mai exact neutralitatea carbonului și economia circulară. Și, bineînțeles, vor exista zone separate în cadrul standului pentru a prezenta și cele mai recente produse LUMIX și Technics.

După aproape trei ani de la debutul pandemiei, așteptăm cu nerăbdare ca clienții și consumatorii noștri să se întâlnească din nou cu noi și cu produsele noastre. Revenind acum la un format de expoziție fizică, am dat startul la acest eveniment și într-un mod nou. Ne vom prezenta într-o nouă sală și cu un design complet nou al standului, în care sustenabilitatea are o prioritate ridicată. Pandemia și toți factorii de stres pe care aceasta i-a adus i-au făcut pe cei mai mulți dintre noi să se concentreze mult mai mult asupra sănătății, a liniștii sufletești și a bunăstării generale. Prin urmare, viziunea noastră ca producător de bunuri de consum este de a contribui și mai mult la fericirea consumatorilor. La Panasonic ne gândim la un echilibru între bunăstarea interioară, exterioară și spațială“, a declarat Hideki Katayama, director general al Panasonic Marketing Europe GmbH.

În același timp, suntem încântați să vedem o dezvoltare extraordinară a soluțiilor noastre pentru energie verde, cum ar fi pompele noastre de căldură aer-apă și alte produse pe care le oferim în Europa și în întreaga lume. Contribuim și realizăm un “impact verde” în vederea atingerii obiectivului nostru de neutralitate netă a emisiilor de CO2 până în 2030 în cadrul propriilor noastre operațiuni și până în 2050 în întregul nostru lanț valoric, inclusiv în ceea ce privește impactul societal“, a adăugat acesta.

Nota trad: Impact societal: impactul cercetării asupra vieții de zi cu zi

Spatial Wellbeing: Televizorul, divertismentul la domiciliu și climatul camerei pentru cea mai plăcută atmosferă

La IFA 2022, accentul va fi pus în primul rând pe gama actuală de televizoare de bază și premium, care include seriile avansate OLED și Core-LED cu dimensiuni de ecran de la 77 la 42 de inci. În acest context, noua gamă Panasonic OLED este formată din seriile LZ2000, LZ1000 și LZ980, iar gama Core-LED este formată din seriile LX940 și LX800. Punctul de atracție absolut este seria emblematică LZ2000, al cărei panou Master OLED Pro stabilește standarde pe piață în ceea ce privește luminozitatea și fidelitatea culorilor. Acesta este selectat și optimizat în mod special de echipele de cercetare și dezvoltare, rezultând un control și mai bun al parametrilor individuali ai imaginii. Noile modele OLED au fost puse la punct de renumitul colorist de film de la Hollywood Stefan Sonnenfeld. Modelele 2022 oferă, de asemenea, noi funcții pentru gameri. Printre acestea se numără, de exemplu, Game Control Board, o latență semnificativ mai mică pentru jocurile de 60 Hz și HDMI 2.1 cu opțiuni de joc extinse pentru întreaga gamă 2022 OLED.

Un spațiu interior plăcut și mai curat face parte, de asemenea, din sentimentul suprem de stare de bine. Aparatele de aer condiționat Etherea sunt echipate cu tehnologia nanoe™ X, dezvoltată de Panasonic, care generează radicali hidroxil conținuți în apă, aducând echilibrul naturii în interior. Tehnologia nanoe™ X are capacitatea de a inhiba 5 tipuri de poluanți, inclusiv anumite virusuri și bacterii din aer și din mediul interior, inclusiv pe suprafețele dure și pe mobilierul moale, și este eficientă împotriva mirosurilor. În acest fel, ajută la purificarea aerului și s-a demonstrat în testele de laborator că inhibă răspândirea coronavirusului (SARS-CoV-2). Etherea se mândrește cu cea mai înaltă clasificare energetică de A+++ la încălzire și răcire și funcționează extrem de silențios, la doar 19dB(A). Designul elegant al unităților se potrivește oricărui interior și este disponibil în trei culori: Gri grafit, Alb mat și Argintiu. Etherea cu nanoe™ X dispune de un control inteligent care poate fi integrat în sistemele standardizate de casă inteligentă cu asistenții vocali de top de pe piață.

Outer Wellbeing: Îngrijire personală pentru o stare de bine a corpului

Cu sistemul inovator de îngrijire personală modular MULTISHAPE, Panasonic aduce mai multă sustenabilitate în îngrijirea masculină, creând spațiu în baie și economisind loc în geanta de călătorie. Pentru prima dată, utilizatorii își pot alcătui de la zero propriul instrument de îngrijire personală. Având la bază un mâner cu baterie reîncărcabilă, capetele de atașament de înaltă calitate disponibile individual pot fi achiziționate separat pentru tăierea părului și a bărbii, bărbierit, tuns părul de pe corp, modelarea părului din urechi, nas și sprâncene și chiar periajul dinților. Utilizatorii pot alege pur și simplu accesoriile care se potrivesc nevoilor lor individuale, indiferent de modul în care evoluează stilul lor. În acest fel, pot arăta bine cu orice ocazie.
Lansat la începutul anului 2022, noul aparat de bărbierit Panasonic Series 900+ cu utilizare uscată/umedă oferă un bărbierit neted și curat dintr-o singură mișcare, datorită combinației dintre primul cap de bărbierit cu 6 lame al companiei, cu un motor liniar ultra-rapid și tehnologia japoneză a lamelor. Ca rezultat, până la 80% din firele de barbă sunt prinse la prima trecere1, inclusiv de patru ori mai multe2 “fire de barbă problematice”, cum ar fi firele lungi sau plate.

Noul uscător de păr EH-NA9J reunește atât stilul, cât și îngrijirea. Prin combinația dintre nanoe™ și tehnologia mineralelor duble, acesta oferă părului o îngrijire profundă încă din timpul uscării și îmbunătățește echilibrul de hidratare. Cu difuzorul inclus, uscătorul de păr premium este alegerea ideală pentru părul creț și pentru oricine își dorește mai mult volum.

Îngrijirea orală on-the-go cu tehnologie cu ultrasunete este oferită de  irigatorul oral de călătorie EW-DJ4B care utilizează un jet de apă cu ultrasunete pentru a spăla resturile alimentare de pe suprafețele dinților, dintre dinți și din spațiile parodontale. Este puternic și compact: atunci când unitatea principală este împinsă în rezervorul de apă, irigatorul oral de călătorie măsoară doar 15,4 cm și este ușor de transportat în bagaj. Toate aceste dispozitive de îngrijire personală vor fi expuse și demonstrate la IFA 2022.

Inner Wellbeing: Bucătărie și electrocasnice pentru o alimentație sănătoasă

Sprijinirea unui stil de viață sănătos și variat culinar a fost obiectivul dezvoltării noului cuptor cu aburi NN-DS59, care se potrivește perfect chiar și în cea mai mică bucătărie. Acest aparat multifuncțional combină patru metode de gătit într-un singur aparat compact: abur, cuptor cu încălzire de sus/jos, grill de suprafață și cuptor cu microunde cu inverter. Acest lucru le oferă gurmanzilor și începătorilor în ale gătitului deopotrivă numeroase opțiuni pentru a pregăti rețete noi și mâncăruri preferate într-un mod sănătos și cu economie de timp. Pe lângă gătitul cu aburi care păstrează vitaminele, prepararea mâncărurilor  cu conținut redus de grăsimi este o altă caracteristică a modelului NN-DS59.
Imagine digitală: Camere foto mirrorless excelente pentru producția video profesională

Panasonic LUMIX G1 a fost prima cameră digitală mirrorless cu obiective interschimbabile din lume. De la lansarea sa în 2008, Panasonic a fost considerat pionierul camerelor de sistem mirrorless. În prezent, Panasonic este una dintre cele mai importante companii de pe piața camerelor foto mirrorless full-frame și MicroFourThirds (MFT). Ca parte a sistemului L-Mount, Panasonic stabilește noi repere în ceea ce privește compactitatea și funcționalitatea, în special cu LUMIX S5. Datorită mobilității sale, LUMIX S5 este alegerea perfectă pentru producții video profesionale sau creații de conținut.

În plus, de la introducerea modelului GH1 în 2009, camerele din seria GH au fost alegerea de top a creatorilor din întreaga lume, datorită performanței, compactității și designului robust. Performanța remarcabilă a actualului model emblematic al seriei LUMIX GH, LUMIX GH6, este atestată de juriul internațional de experți al Asociației Presei Tehnice de Imagine (TIPA). Juriul a desemnat recent modelul LUMIX GH6 drept “Cea mai bună cameră hibridă 4K profesională”, subliniind obiectivul Panasonic de a oferi cele mai bune camere mirrorless pentru producția video profesională.

Tehnics: Produse audio de înaltă calitate datorită celor peste 50 de ani de experiență în domeniul audio

Cele mai recente produse Technics vor fi, de asemenea, expuse la IFA 2022. Printre acestea se numără două noi căști true wireless EAH-AZ60 și EAH-AZ40, care dispun de o calitate a sunetului uluitoare datorită tehnologiilor inovatoare și cu care Technics își demonstrează încă o dată expertiza în ingineria produselor audio de înaltă calitate datorită celor peste 50 de ani de experiență în domeniul audio. Cu noua tehnologie JustMyVoiceTM, acestea oferă cea mai bună inteligibilitate a vorbirii prin suprimarea vântului și a zgomotului ambiental, ceea ce le face să fie însoțitorii ideali pentru utilizarea zilnică la domiciliu și la birou, pentru videoconferințe și convorbiri telefonice. Noile căști wireless cu anulare a zgomotului EAH-A800 completează acum această gamă. Căștile over-ear se remarcă prin calitatea remarcabilă a sunetului.
Un alt punct de atracție Technics IFA 2022 va fi noul receptor de rețea compact cu CD SA-C600, care face parte din noua serie Premium C600 și se armonizează perfect cu puternica și compacta boxă SB-C600, atât din punct de vedere al sunetului, cât și al aspectului. Noul SA-C600 va impresiona, bineînțeles, prin tehnologia sa de amplificare complet digitală dovedită și sofisticată, bazată pe motorul JENO, tipic Technics, care reprezintă baza pentru o reproducere muzicală extrem de dinamică. În special, iubitorii de viniluri și fanii culturii DJ pot aștepta cu nerăbdare ediția specială a pickupului pentru DJ SL-1200M7L, care este limitată la 12.000 de unități la nivel mondial. Aceasta este disponibilă în șapte culori elegante, care reflectă originile “street art” ale culturii DJ.

Zona centrală: Angajamentul Panasonic față de sustenabilitate

În centrul standului se vor regăsi elemente speciale din zona Panasonic GREEN IMPACT și Wellbeing, în care vor fi prezentate doar câteva dintre produsele și soluțiile energetice ale companiei, cum ar fi inovatorul și avansatul generator  Pure Hydrogen și noua pompă de căldură aer-apă Aquarea EcoFleX. În plus, vor fi expuse și viitoarele produse și tehnologii din domeniul bunăstării.

Pentru mai multe informații despre Panasonic la IFA 2022, vizitați www.panasonic.com/IFA2022.

1 În conformitate cu testele de laborator interne

2 Teste interne de comparație cu actualul aparat de ras Panasonic cu 5 lame ES-LV97.

3 Teste de laborator, Germania 2018, pe modelul EH-NA98 cu nanoe™ și tehnologie dublă minerală

Despre Grupul Panasonic

Lider global în dezvoltarea tehnologiilor inovative și soluțiilor pentru aplicații de gamă largă în sectoarele de produse electrocasnice folosite de consumatori, locuințe, sectorul automotive, industrie, comunicații și energie, Grupul Panasonic a trecut la un sistem de companie activă pe piață, la data de 1 aprilie 2022, prin Panasonic Holdings Corporation, activând ca și societate de holding, împreună cu alte opt societăți plasate sub umbrela acesteia. Înființat în anul 1918, Grupul și-a luat angajamentul de a crește nivelul de bunăstare a persoanelor și a societății și își derulează activitatea în baza unor principii fondatoare aplicate în scopul generării unor noi valori și furnizării unor soluții sustenabile în prezent. Grupul a raportat vânzări consolidate în sumă de 56,40 miliarde de euro (7.388,8 miliarde de yeni), pentru exercițiul încheiat la data de 31 martie 2022. Dedicându-se scopului de a spori bunăstarea persoanelor, entitățile Grupului Panasonic sunt unite în furnizarea de produse și servicii superioare, pentru ca dumneavoastră să puteți duce un trai optim (Live Your Best).

Pentru a afla mai multe despre Grupul Panasonic, vă invităm să accesați pagina https://holdings.panasonic/global/ și http://www.panasonic.com/ro

Observații despre mărci

FINAL FANTASY XIV © 2010 – 2022 SQUARE ENIX CO., LTD. Toate drepturile rezervate

Logo-urile FINAL FANTASY, FFXIV, SQUARE ENIX și SQUARE ENIX sunt mărci înregistrate sau mărci ale Square Enix Holdings Co., Ltd.

Lasă un răspuns