Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Publicitate
  • Samsung reutilizează plasele de pescuit aruncate în apele oceanelor pentru noile dispozitive Galaxy

Samsung reutilizează plasele de pescuit aruncate în apele oceanelor pentru noile dispozitive Galaxy

Printr-un program care combină sustenabilitatea și inovația, Samsung Electronics a dezvoltat un material care dă o nouă viață plasticelor din ocean, acestea fiind încorporate în diferite dispozitive Galaxy. Plasele de pescuit aruncate în ocean sunt apoi reutilizate, iar această acțiune marchează un alt pas în călătoria Galaxy for the Planet, care urmărește să minimizeze amprenta umană asupra mediului și să contribuie la promovarea unui stil de viață mai sustenabil pentru comunitatea Galaxy.

Picture3

Samsung va încorpora materiale plastice din ocean reutilizate în întreaga sa gamă de produse, începând cu noile dispozitive Galaxy, care vor fi dezvăluite pe 9 februarie în cadrul evenimentului Unpacked. Acestea reflectă demersurile făcute de Samsung pentru a elimina materialele plastice de unică folosință și de a extinde utilizarea materialelor ecologice, cum ar fi materialul reciclat post-consum (PCM) și hârtia reciclată. Odată cu această transformare, viitorul tehnologiei Galaxy va însemna și un impact mai redus asupra mediului.

Picture2

Amenințarea ascunsă a plaselor de pescuit aruncate în apă

Când vă gândiți la „plasticul din ocean”, probabil vă imaginați o sticlă de apă sau o pungă de la supermarket plutind pe suprafața oceanului. Ceea ce poate nu vă vine în minte este o amenințare mai ascunsă – cele 640.000 de tone de plase de pescuit care sunt abandonate și aruncate în fiecare an.

Pentru că rămân în oceane timp de secole, aceste „plase fantomă” sunt responsabile pentru distrugerea vieții marine, a recifelor de corali și a habitatelor naturale, ba chiar ajung și în sursele noastre de hrană și apă. Aceste plase de pescuit aruncate perturbă echilibrul delicat al mediului într-un ritm alarmant. Colectarea și reutilizarea acestor plase sunt primii pași esențiali în menținerea oceanelor curate, precum și în conservarea planetei și a viitorului nostru colectiv.

Picture1

Proiectarea unor produse mai durabile

Samsung a depășit întotdeauna limitele tehnologiei mobile, iar compania caută acum să facă același lucru și în practicile sale de sustenabilitate. Dând o viață nouă plaselor de pescuit aruncate, care altfel ar deveni deșeuri periculoase, Samsung – prin soluția sa creativă – exemplifică modul în care cu toții putem face mai mult cu mai puțin pentru a conserva resursele planetei noastre.

Samsung și-a luat angajamentul să abordeze poluarea cu plastic oceanic într-un mod care are un impact pozitiv nu doar asupra mediului, ci și asupra vieții tuturor utilizatorilor Galaxy. Acest progres tehnologic marchează o realizare notabilă în intenția companiei de a proteja mediul înconjurător și de a proteja planeta pentru generațiile viitoare.

Reutilizarea plasticului din ocean este doar primul pas în misiunea Samsung de a aborda criza climatică, iar compania se va folosi de inovația și colaborarea deschisă pentru a descoperi soluții pentru probleme cu care lumea se confruntă. Puteți afla mai multe despre viziunea Samsung pentru un viitor durabil la Unpacked (9 februarie, ora 17:00).

Lasă un răspuns