Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Economie
  • Europa repetă istoria? În lipsa investițiilor imediate, riscă să nu mai poată recupera decalajul pe care îl înregistrează deja, în cursa pentru 5G

Europa repetă istoria? În lipsa investițiilor imediate, riscă să nu mai poată recupera decalajul pe care îl înregistrează deja, în cursa pentru 5G

În contextul în care societățile se adaptează la schimbările curente, mulți dintre oficialii europeni încep să se întrebe ce urmează și să se gândească la următorii pași pe care îi au de făcut. La rândul nostru, ne îndreptăm atenția spre modul în care conectivitatea și spectrul mid-band vor contribui la succesul dezvoltării rețelelor 5G, iar Europa încă are foarte multe șanse să devină unul dintre liderii în domeniul inovației, doar că trebuie să acționeze repede.

În perioada pandemiei, conectivitatea și rețelele mobile au devenit tot mai importante pentru fiecare dintre noi, inclusiv la nivelul Europei, și indiferent de lucrurile care se vor întâmpla în viitor, tehnologia 5G și rețelele mobile își vor păstra acest rol-cheie.

Afirmația făcută anul trecut de CEO-ul și CTO-ul Ericsson în cadrul summit-ului B20, potrivit căreia redresarea după pandemie va fi posibilă doar prin mijloace digitale, este încă valabilă, iar Europa va putea avea parte de aceste oportunități odată ce va dezvolta noi servicii 5G pentru consumatori, în primul rând prin intermediul accesului wireless fix (fixed wireless access – FWA), precum și prin digitalizarea industriilor.

Companiile europene dețin o expertiză unică pe piață în multe segmente industriale, de la retail la turism, de la automotive la agricultură, iar inovațiile susținute de tehnologia 5G pot sprijini activitatea furnizorilor europeni de servicii de comunicații și continuitatea lanțurilor de aprovizionare, fapt care la rândul rău poate plasa Europa printre liderii pe segmentul 5G.

 

Europa, Industria 4.0 și spectrul mid-band

În ultimii ani, Ericsson a dezvoltat parteneriate cu multe dintre cele mai mari companii din Europa care activează în segmentul industrial, precum și cu diferiți furnizori de servicii de comunicații cu scopul de a dezvolta rețele 5G private la nivelul facilităților de producție, al minelor, în porturi și aeroporturi sau la nivelul sistemelor de utilități. Aceste proiecte au atestat capacitatea tehnologiei 5G de a optimiza operațiunile industriale, însă impactul a fost unul limitat și, pentru a extinde beneficiile la scară largă, Europa are nevoie ca spectrul mid-band pentru 5G să fie pus imediat la dispoziția operatorilor.

Spectrul mid-band este esențial pentru ca întregul potențial al tehnologiei 5G să poată fi utilizat, precum și pentru a putea fi integrate scenariile de utilizare specifice Industriei 4.0, în Europa. Cu toate acestea, Europa încă se află în spatele altor piețe regionale, în ceea ce privește implementarea rețelelor 5G în spectrul mid-band, ca urmare a sincopelor privind licitațiile de spectru, la nivelul întregului continent, precum și din cauza întârzierii investițiilor.

În medie, acoperirea națională în spectrul mid-band, în ceea ce privește serviciile a 14 furnizori de servicii de comunicații din Europa și Regatul Unit, se situează, în 2021, la mai puțin de 10% și se anticipează că procentul va ajunge la 15% în anul 2022.

Deși cele de mai sus lasă să se înțeleagă faptul că Europa nu poate ține pasul cu principalii săi competitori de la nivel global, determinarea și capabilitățile tehnologice necesare pentru a face acest lucru, există.

Mai exact, recent, marii furnizori de servicii de comunicații din Europa, precum Vodafone și Deutsche Telekom au semnalat la nivelul pieței și al industriei faptul că intenționează să își intensifice investițiile în tehnologia 5G în următorii ani. În plus, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că cercetările în domeniul tehnologiei 5G au luat naștere în Europa. Proiecte de cercetare precum METIS 2020, finanțate de Uniunea Europeană au adus contribuții semnificative în dezvoltarea inovațiilor și, de asemenea, țări precum Elveția și Polonia care au adoptat de timpuriu tehnologia 5G au demonstrat faptul că oportunitățile există.

Pentru a putea exploata acest potențial, însă, este necesar ca Europa să construiască o infrastrură 5G solidă și să țină cont de modelele de bune-practici ale partenerilor săi nord-americani și a celor din nord-estul Asiei, mai ales în ceea ce privește investițiile în rețele calculate per capita, încercând în același timp să înlăture barierele în implementarea rețelelor 5G în spectrul de mid-band. Pentru a contura o Europă digitală, Comisia Europeană a elaborat Connectivity Toolbox, un set de bune practici prin intermediul căruia operatorii pot primi acces la spectrul de care au nevoie pentru a dezvolta rețelele 5G, încurajându-i astfel pe aceștia să investească în continuare în tehnologia 5G.

Europa nu își permite să repete greșelile din trecut

Actuala situație este similară cu cea de acum aproximativ 10 ani, când a fost introdusă pe piață tehnologia 4G. Și atunci, Europa a ratat startul implementărilor și nu a mai putut recupera niciodată, astfel încât să poată pătrunde pe așa-numitele piețe “app economy”, la fel ca și competitorii săi din America de Nord sau cei din nord-estul Asiei.

Astăzi, furnizorii europeni de servicii de comunicații, îngrădiți de cadrul de reglementare și pe fondul lipsei stimulentelor de natură financiară, sunt deja în urma celor din SUA, Coreea de Sud și China în cursa pentru oportunitățile de venit aduse de tehnologia 5G.

Accelerarea implementării și dezvoltării rețelelor 5G poate ajuta UE să își valorifice întregul potențial și să acceseze beneficiile economice și sociale generate de această tehnologie. În acest context, într-un raport actualizat realizat de Analysys Mason, la comanda Ericsson, se estimează că valoarea economică potențială a tehnologiei 5G, utilizată ca ‘o platformă deschisă de inovare’ ar putea aduce 250 de miliarde de euro la PIB-ul net, la nivelul întregului continent. Un alt raport, realizat de Deloitte la comanda Vodafone, arată că dacă investițiile UE ar fi utilizate astfel încât fiecare stat membru să obțină un scor DESI de 90 până în anul 2027, atunci PIB-ul per capita, la nivelul întregii Uniuni, ar fi cu 7.2% mai mare – ceea ce ar echivala cu o creștere generală de peste 1 trilion de euro.

Pe de altă parte, fără o implementare extensivă, Europa s-ar putea confrunta în viitor cu o creștere a ratei de inegalitate în ceea ce privește conectivitatea digitală, iar decalajul digital pe care îl identificăm astăzi s-ar putea adânci semnificativ.

Atenție la diferența de conectivitate

Decalajul digital între Europa și liderii globali în 5G se observă deja în cele mai recente rapoarte.

Europa de Vest, cu o rată de adopție a serviciilor 5G mobile de numai 1%, se află pe locul 4 la nivel global în ceea ce privește maturitatea piețelor 5G, la mare diferență de piețele din nord-estul Asiei (9%), America de Nord (4%) și de statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului (2%).

Totuși, în paginile Ericsson Mobility Report se arată că Europa va putea ajunge din urmă aceste state, odată ce barierele de implementare vor fi eliminate, iar investițiile vor fi încurajate. Astfel, se estimează că până la finalul anului 2026, Europa de Vest va avea a treia cea mai mare rată de adopție a serviciilor 5G, la nivel global – cu un procent de 69% – situându-se înaintea liderilor de astăzi din Asia de Nord-Est și cu puțin în urma statelelor din Consiliul de Cooperare al Golfului și America de Nord.

Avem deja dispozitive compatibile cu tehnologia 5G, iar pe piețele europene există activitate atât pe segmentul de consumer, cât și pe cel enterprise. Ce ne oprește, așadar?

Menținerea ritmului cu climatul investițional în tehnologia 5G de la nivel global

Furnizorii europeni de servicii de comunicații au nevoie de condiții egale cu ai celorlalți competitori în cursa pentru oportunitățile de venit generate de tehnologia 5G, iar sprijinul guvernamental din acest punct de vedere este un factor critic.

Anul trecut, China a anunțat investiții de 1.4 trilioane de dolari în construirea infrastructurii 5G, în decursul a 5 ani. În același timp, guvernul din Coreea de Sud, țară care este astăzi lider în dezvoltarea 5G, a dublat investițiile inițiale în tehnologia 5G și a anunțat noi investiții în această infrastructură.

În Europa a fost inițiat programul Horizon 2020, derulat de UE, prin care s-au investit 80 de miliarde de euro în activități de cercetare și dezvoltare încă din anul 2014, Ericsson fiind una dintre companiile care au contribuit într-un mod semnificativ la multe dintre aceste proiecte. În prezent, Ericsson contribuie de asemenea la derularea a numeroase inițiative, parte a acestui program, inclusiv 5G-INDUCE, pentru a dezvolta noi scenarii de utilizare pe Industria 4.0 în Europa; NEXTGEN SIMS cu scopul de a sprijini dezvoltarea sistemelor inteligente pentru lucrul în mine; proiectele REINDEER și Hexa-X pentru a dezvolta noua generație de tehnologie 6G.

În ultimul an, autoritățile europene au adoptat o atitudine mai fermă în ceea ce privește programul Horizon 2020, care vizează dezvoltarea rapidă a rețelelor de mare capacitate și asigurarea accesului la spectrul 5G, prin intermediul unor inițiative precum Digital Decade Action PlanAnnual Sustainability Growth Strategy 2021 și Common Union Toolbox dezvoltat de Comisia Europeană. Totodată, UE a decis să aloce o cincime din cele 750 de miliarde de euro din fondul de redresare pentru a optimiza capabilitățile digitale ale statelor membre.

Acest sprijin este crucial și va influența viteza și amploarea dezvoltării rețelelor europene 5G, la nivel local, și el trebuie intensificat pentru ca Europa să fie în continuare competitivă la nivel global și să rămână în cursa pentru inovațiile și job-urile viitorului, precum și în vederea majorării PIB-ului.

Europa trebuie să elimine blocajele de reglementare

În 2019, CEO-ul Ericsson Börje Ekholm, avertiza cu privire la problemele structurale care ar putea îngreuna dezvoltarea rețelelor 5G, afirmând: “Cel mai mare blocaj este reprezentat de politicile de reglementare”. Totodată, Börje Ekholm mai preciza că rețelele 5G trebuie să fie privite ca o componentă critică a infrastructurilor europene de comunicații, mesajele de atunci ale CEO-ului Ericsson fiind și în prezent la fel de relevante.

Pentru a maximiza investițiile sectorului privat în tehnologia și rețelele 5G, pe spectrul mid-band, autoritățile de reglementare din Europa trebuie să ia măsuri imediate pentru a elimina barierele legislative care împiedică, în prezent, dezvoltarea rețelelor 5G comerciale, precum achiziția de spectru, o schimbare în structura pieței care ar facilita fuziunile și revizuirea proceselor de atribuire a spectrului (în prezent costisitoare și lungi), care în unele țări membre pot dura până la 24 de luni. Totodată, Fondul Monetar Internațional le recomandă guvernelor să încurajeze investițiile în această infrastructură prin intermediul unor credite fiscale pentru investiții temporare, în special în domenii precum “digital și green tech”.

În Europa, alocarea spectrului rămâne în urma celorlalte piețe regionale, fruntașe în implementarea 5G și, având costuri mai ridicate, este mai puțin propice pentru investiții în infrastructură în vederea dezvoltării capacității și obținerii gradului de acoperire necesar.

Prin armonizarea condițiilor de reglementare, precum și prin prelungirea perioadei de valabilitate a licențelor de spectru și maximizarea utilizării acestora – de exemplu, permițând partajarea spectrului pentru care a fost acordată o licență sau închiriind spectrul neutilizat – Europa poate înlesni, pentru frunizorii de soluții de comunicații, planificarea implementării pe termen lung a serviciilor 5G pe frecvențele de mid-band și high-band.

Totodată, autoritățile europene și marii operatori din industria de telecomunicații trebuie să colaboreze pentru a îmbunătăți gradul de conectivitate în zonele rurale și pentru a reduce decalajul digital (dintre acestea și ariile urbane), implementând soluții de acces wireless fix și investind în puncte strategice. Cifrele din Ericsson Mobility Report indică o creștere de peste 3 ori a conexiunilor prin acces wireless fix, și se estimează că acestea vor depăși 180 de milioane până în anul 2026, reprezentând aproximativ 25% din traficul total de date înregistrat în rețelele mobile la nivel global.

Anul trecut în cadrul unui discurs, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a afirmat: “Este inacceptabil faptul că 40% dintre europenii care locuiesc în zonele rurale nu au, încă, acces la conexiuni de bandă largă, cu atât mai mult în condițiile în care acestea (conexiunile de bandă largă) ne sunt esențiale pentru a ne putea desfășura activitatea de acasă, iar importanța lor crește de la o zi la alta, pe măsură ce apar noi servicii”.

Angajamentul Ericsson față de Europa

Ericsson se angajează să sprijine Europa în dezvoltarea și implementarea tehnologiei și a rețelelor 5G. Ericsson a fost prima companie care a dezvoltat rețele 5G în Europa și are, în prezent, 138 de acorduri comerciale cu furnizori unici de servicii de comunicații, inclusiv 81 de contracte (anunțate deja) cu operatori europeni.

Portofoliul Ericsson cuprinde soluții și servicii de vârf care le permit furnizorilor de servicii să dezvolte rapid rețele 5G, fapt demonstrat și prin parteneriatul cu Swisscom, în cadrul căruia s-a realizat acoperirea a 90% din populația Suediei, în doar 8 luni.

De asemenea, Ericsson dispune de cel mai larg portofoliu de soluții radio pentru spectrul mid-band, motiv pentru care 9 din 10 vendori au ales compania ca partener, în ultimii ani.

Tehnologia 5G promite un potențial uriaș în direcția construirii unui viitor digital pentru Europa, toate oportunitățile aduse de parteneriatul cu Ericsson fiind explicate aici.

Lasă un răspuns