București, 09 mai 2024. Munch, aplicația care ajută la reducerea risipei alimentare, l-a numit pe Alexandru Țurcanu în funcția de Country Manager, marcând astfel decizia strategică de a extinde prezența locală pe piața din România. Anterior, Alexandru Țurcanu a ocupat funcția de director de vânzări Munch România și a coordonat echipa locală de vânzări. În trecut, Țurcanu a ocupat poziția de director strategic de vânzări al companiei Just Eat Takeaway.
În următoarea perioadă, Alexandru Țurcanu va dezvolta prezența companiei la nivel național, cu o extindere a echipei și în alte regiuni din țară. Obiectivul Munch este ca până la finalul acestui an să ajungă la peste 500 de parteneri pe plan local – din București și alte orașe mari din țară.
Aplicația pune la dispoziția clienților produse din 117 locații de la 87 parteneri și este disponibilă momentan în București. Numărul de parteneri crește săptămânal, iar în lunile următoare se va extinde și în alte județe. Aplicația Munch a înregistrat în prima lună de la lansarea pe piața din România peste 5.000 de descărcări și a salvat în jur de 380 kilograme de mâncare.
Clienții pot achiziționa produse alimentare de la restaurantele și magazinele lor preferate, la reduceri cuprinse între 50 – 70%. Mecanismul este simplu: utilizatorii rezervă produsele, le plătesc online, apoi le ridică personal de la locația selectată.
„Când pasiunea se îmbină cu o viziune îndrăzneață, obiectivele devin o realitate. Împreună, ne străduim să facem un pas mare în direcția unei lumi în care fiecare aliment contează. Sunt onorat să preiau această nouă poziție în echipa Munch și să contribui la misiunea noastră de a reduce risipa alimentară și de a face o schimbare pozitivă în comunitățile noastre”, a declarat Alexandru Țurcanu, Country Manager Munch România.
Printre partenerii Munch se numără localuri cunoscute și apreciate, precum Ibis, Ciorbe și Plăcinte, Tort de bezea, The Coffee Shop, Petit by Maison des Crepes, Sweet by Marvio, The Grill și Hello Donuts.
În România, conform statisticilor Uniunii Europene, aproximativ 2,55 milioane de tone de alimente sunt aruncate anual.
Despre Munch – de la o garsonieră la peste 2,5 milioane de pachete salvate
Munch a fost fondat în 2020 de Botond Zsoldos, Bence Zwecker, Albert Wettstein și Kirill Perepelica, cu o misiune comună de a combate risipa de alimente prin tehnologie. Viziunea lor a fost să introducă o abordare sustenabilă în industria alimentară, de care să beneficieze atât proprietarii de afaceri, cât și consumatorii. Restaurantele, brutăriile, magazinele alimentare și hotelurile folosesc platforma Munch pentru a-și vinde alimentele de înaltă calitate, nevândute, la prețuri reduse.
În noiembrie 2022, Munch s-a unit cu aplicația cehă Nesnězeno, fondată de Jakub Henni, și împreună acum se laudă cu peste 3.500 de parteneri și mai mult de 2 milioane de descărcări de aplicații în trei țări. Până în prezent, Munch a salvat în total peste 2,5 milioane de pachete de alimente în țările în care este prezent. Aceste eforturi au fost recunoscute și premiate: Munch a câștigat prestigiosul premiu „Compania durabilă a anului” și „Premiul pentru prevenirea deșeurilor alimentare” la Expoziția Națională a Agriculturii și Industriei Alimentare din Ungaria.