Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

CU DEGETUL PE PULSUL UNEI NOI GENERAȚII (DE TELEFOANE)

  • Compania inovatoare Human Mobile Devices (HMD) dezvăluie prima colecție de telefoane sub brand propriu: HMD Pulse Pro, HMD Pulse+și HMD Pulse.
  • Design-ul elegant, tonurile de culoare deosebite și estetica modernă caracterizează look-ul proaspăt al brand-ului HMD
  • HMD preconizează că trei din patru dispozitive pe care le va vinde în Europa în 2024 vor fi din gama de reparabile, față de unul din trei în 2023
  • HMD Pulse+și HMD Pulse vor fi disponibile începând din luna mai și HMD Pulse Pro va fi disponibil la o dată ulterioară

Compania inovatoare Human Mobile Devices (HMD) a dezvăluit astăzi prima sa gamă de smartphone-uri sub brand propriu: HMD Pulse Pro, HMD Pulse+ și HMD Pulse.

Colecția HMD Pulse dă tonul gamei proprii de telefoane HMD: design elegant, tonuri de culoare deosebite, estetică modernă. Sunt dispozitive care arată bine, dar sunt reparabile, au linii îndrăznețe dar și un preț accesibil.

„Suntem cu degetul pe pulsul unei noi generații (de telefoane mobile). Recunoaștem nevoile consumatorilor și anticipăm tendințele pieței; reparabilitatea este piatra de temelie a unui nou capitol în istoria smartphone-urilor. Uitați de vechile rânduieli, pentru că începe o nouă eră a sofisticării în lumea smartphone-urilor, în care lucrurile au cu adevărat sens”, a comentat Lars Silberbauer, CMO al Human Mobile Devices.

„Reparabilitatea este un subiect de interes pentru consumatori, și compania CCS insight a observat, în urma unui sondaj, că interesul pentru dispozitivele mobile ce pot fi reparate acasă a crescut semnificativ atât în UE, cât și în SUA, în ultimul an. Aproximativ 55% dintre respondenții din UE au declarat că ar dori ca un dispozitiv care a ieșit din perioada de garanție să poată fi reparat la un cost rezonabil, în loc să fie înlocuit cu un unul nou. În SUA, interesul este, de asemenea, ridicat, cu un procent impresionant de 49%. Totodată, observăm că 47% dintre consumatorii din UE și 48% dintre cei din SUA se declară dispuși să plătească puțin mai mult pentru produse prietenoase cu mediul, ceea ce arată o înclinație către produse mai ușor de reparat1”, a declarat Ben Wood, Chief Analyst  la CCS insight.

„HMD este o companie pionieră  în industria smartphone-urilor reparabile. Este încurajator faptul că familia HMD Pulse le oferă utilizatorilor dispozitive și mai ușor de reparat. Și această decizie în materie de design se aliniază bine cu tendințele de consum pe care le observăm în studiile noastre”, a mai spus Ben Wood, Chief Analyst la CCS Insight.

„HMD tocmai a anunțat al patrulea dispozitiv reparabil: HMD Pulse Pro. Angajamentul continuu al acestora în proiectarea telefoanelor care țin cont de nevoia de a putea fi reperate mai ușor reprezintă o schimbare încurajatoare în cultura noastră a dispozitivelor de unică folosință. Ceea ce demonstrează că HMD au mentalitatea inovatoare necesară pentru a accelera progresele în domeniul reparabilității. Suntem nerăbdători să devenim parteneri în misiunea lor de a face telefoanele reparabile un lucru normal,  nu o excepție”, comentează Kyle Wiens, CEO al iFixit.

Colecția HMD Pulse

Fiecare dispozitiv din noua gamă HMD Pulse este proiectat pentru a putea fi reparat acasă: ceea ce HMD numește „Generația 1 de dispozitive reparabile”. Adică proprietarii de telefoane mobile pot să înlocuiască un ecran crăpat, un port de încărcare îndoit sau o baterie care nu se mai încarcă, fără să fie nevoie de vreo calificare. Utilizatorii pot achiziționa pur și simplu un kit de depanare de la partenerii iFixit.2     

HMD Pulse Pro: Selfie-uri la alt nivel

HMD Pulse Pro este cel mai nou bun prieten al iubitorilor de selfie-uri. Cu o cameră frontală de top care are 50 MP, fotografiile perfecte de vară ce pot fi imortalizate cu aceasta vor fi invidiate de toți. Cu două degete în semn de salut poate fi pornită funcția „Selfie Gesture Navigation”. Astfel se pot face poze cu o simplă mișcare a mâinii, sau „hands-free”, imitând o inimă cu degetele, îndreptând degetul mare în sus sau ridicând ambele mâini – perfect pentru selfie-urile de grup. În același timp, selfie-urile neclare pe timp de noapte nu mai sunt motiv de îngrijorare, datorită modului „AI Super Portrait” al HMD Pulse Pro, care face ca până și cele mai întunecate selfie-uri să pară la fel de clare ca ziua. Fiind mai ușor ca niciodată să surprindeți amintiri la calitate înaltă, HMD Pulse Pro ajută orice utilizator să   pară un fotograf profesionist, fără nicio pregătire.

HMD Pulse Pro de la HMD este un „statement” de modă care nu se va demoda, disponibil în trei nuanțe electrizante: Glacier Green, Twilight Purple și Black Ocean. Și culorile nu se rezumă la telefon. Pulse Pro Glacier Green are un încărcător asortat, care se vinde separat. Cu un design mereu la zi, este un telefon care te face să te simți ca o celebritate, dar fără prețul pe care l-ar plăti o celebritate pentru un smartphone.

 

HMD Pulse+ și HMD Pulse

Frații mai mici ai HMD Pulse Pro, HMD Pulse+ și HMD Pulse, oferă o autonomie de până la 59 de ore, fac parte tot din „Generația 1 de dispozitive reperabile” și vin în aceleași trei nuanțe spectaculoase.3 HMD Pulse+, care poate fi achiziționat la un preț de 699 RON, se mândrește cu o cameră foto principală de 50 MP și un senzor de profunzime de câmp de înaltă calitate, în timp ce HMD Pulse, ultimul din seria a primului trio din gama proprie HMD, reprezintă un echilibru perfect între accesibilitate, performanță și reparabilitate. Cu o cameră foto de 13 MP, care vine cu o funcție AI HDR inclusă și optimizări automate ale tonurilor de piele, ceea ce înseamnă că vor rezulta mereu fotografii vibrante, dar naturale, HMD Pulse este un telefon cu ceva putere, deși costă doar 599 RON.

Cu specificații de top la un preț mediu, familia HMD Pulse își propune să facă smartphone-urile accesibile pentru toată lumea.

HMD Pulse+ și HMD Pulse vor fi disponibile începând din luna mai și HMD Pulse Pro va fi disponibil la o dată ulterioară. Mai multe detalii pe www.hmd.com/ro_ro. Kiturile pentru depanare sunt disponibile pe iFixit.com.

HMD recomandă să vă gestionați în mod responsabil timpul petrecut în fața ecranului. Surprindeți momentul, dar asigurați-vă că și trăiți momentul. Mai multe sfaturi pentru detoxifiere digitală aici.

1 Sursă: Studiu realizat de CCS Insight Pulse: Connected Consumer research, martie 2024.

2 Detalii disponibile aici: https://www.hmd.com/ro_ro/self-repair

3 Testele de utilizare pentru baterii au fost realizate de către HMD Global în condiții de utilizare reală. Acestea au inclus utilizarea dispozitivelor timp de 5 ore pe zi, folosind o baterie nouă. Totodată, dispozitivele au fost testate în timpul sesiunilor de joc, a streaming-ului video, apelurilor și a SMS-urilor, în timpul navigării pe internet și utilizând cele mai comune aplicații (social media, știri, navigare și muzică). Testele au fost realizate cu setări standard, în interior. Dispozitvele au fost lăsate în stand by pe timpul nopții.

Despre HMD

HMD vine de la Human Mobile Devices. La HMD totul începe cu ascultarea nevoilor adevărate ale oamenilor. Consumatorilor HMD le pasă de planetă, se simt adesea copleșiți de dispozitivele digitale și sunt atenți la buget. În calitate de lider european pe piața producătoare de smartphone-uri, aceștia încurajează telefoanele reparabile și detoxifierea digitală. Începând cu acest an, portofoliul companiei a fost îmbunătățit cu dispozitive originale HMD și au fost încheiate parteneriate de top. Mai multe pe www.hmd.com/ro_ro/

 

 

 

Lasă un răspuns