Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Publicitate
  • Au început înscrierile pentru cea de-a 8-a ediție a Burselor stART

Au început înscrierile pentru cea de-a 8-a ediție a Burselor stART

București, 10 octombrie 2022 – Au început înscrierile pentru cea de-a 8-a ediție a programului Bursele stART, dezvoltat de Școala de Valori în parteneriat cu Provident Financial România, cu sprijinul Ministerul Educaţiei. Cei 30 elevi de liceu care își dovedesc talentul și pasiunea pentru pictură, desen, muzică și artele viitorului (vlogging, scriere creativă sau fotografie) care vor fi selectați vor câte o bursă individuală, cu valoarea de 6.000 de lei, pentru a investi în echipamente sau cursuri necesare pentru a-și dezvolta aptitudinile artistice.

De asemenea, pe tot parcursul anului 2023, bursierii vor participa și la Academia Burselor stART, prin care beneficiază de sesiuni de mentorat și coaching, ateliere de dezvoltare personală și cursuri de educație financiară oferite de specialiști, profesori sau artiști. Astfel, Școala de Valori le oferă deschiderea și sprijinul de care au nevoie pentru a-și transforma harul într-o meserie.

„Suntem în această călătorie de 8 ani deja și, cu fiecare generație de bursieri, suntem tot mai mândri de contribuția la dezvoltarea lor. Desigur, talentul și munca sunt ale lor, noi nu putem decât să le oferim sprijin pentru a-și pune potențialul în valoare și pentru a-și înțelege oportunitățile viitoare. În plus, știm cât de mare este nevoia de investiții pentru a crește de la un adolescent talentat la un artist în toată regula, așa că simțim că orice sprijin îi duce pe bursierii noștri cu un pas mai aproape de visul lor,  a declarat Florin Bâlcan, directorul general al Provident Financial România.

Bursele stART

Lansat în 2014, programul Bursele stART a sprijinit peste 260 de liceeni care au investit bursele în echipamentele de care aveau nevoie, în instrumente, în cursuri sau în taxele de participare la competițiile de profil, care i-au dus cu un pas mai aproape de a-și transforma talentul într-o carieră.

În cele 8 ediții ale programului bursele stART, am avut ocazia să întâlnim sute de tineri talentați. Mulți dintre ei au găsit în artă un refugiu, mai ales în contextul în care majoritatea provin din familii modeste sau chiar monoparentale. Sprijinul financiar și sesiunile de mentorat pe care le câștigă prin forțe proprii le dau încrederea de care au nevoie pentru a se concentra asupra unuia dintre cele mai importante obiective din viața lor: clădirea unei cariere. Suntem onorați să fim alături de ei în această etapă și ne bucurăm că acest program de burse reușește să răspundă nevoilor pe care le au artiștii la început de drum,” a declarat Dragoș Belduganu, manager colaborări instituționale și internaționale Școala de Valori.

30 de tineri au șansa de a câștiga o bursă în valoare de 6.000 de lei

Pentru a fi eligibili pentru una dintre bursele stART, elevii de liceu trebuie să fie înscriși la o instituție de învățământ din România. Pentru înscriere, aceștia trebuie să prezinte un portofoliu prin care să demonstreze că au talent la desen, pictură, muzică, scriere creativă, fotografie și vlogging. Bursele vor fi acordate pe perioada unui an calendaristic, în perioada ianuarie-decembrie 2023.

Elevii pot aplica pentru a obține o bursă online, accesând platforma www.scoaladevalori.ro/bursele-start/. Pe lângă formularul de înscriere, tinerii trebuie să încarce pe platformă și un portofoliu care să conțină lucrările lor reprezentative. Portofoliile pot fi depuse până pe 30.10. 2022.

Prin programul bursele stART sunt puse la dispoziția elevilor 30 de burse, împărțite în funcție de aria de activitate astfel:

  • 10 burse pentru domeniul muzică (în valoare de 6.000 de lei/an fiecare);
  • 10 burse pentru domeniile pictură și desen (în valoare de 6.000 de lei/an fiecare);
  • 10 burse pentru artele viitorului:scriere creativă, fotografie sau vlogging (în valoare de 6.000 de lei/an fiecare).

La finalul programului de burse, elevii își vor fi dezvoltat un set de competențe transversale esențiale, precum cele de comunicare, prezentare și inteligență financiară.

Despre Provident Financial România

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din lume. Grupul are 1,7 milioane de clienți în 7 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și companie internaţională listată la Bursa din Londra. Din 2006, Provident a investit în România peste 376 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 114 milioane de euro. Cu aproape 2.000 de angajaţi, compania este al doilea cel mai mare angajator britanic din România. Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educație financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum peste 1,2 milioane de euro.

Despre Școala de Valori

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în 2009, care oferă tinerilor și profesorilor din mediul preuniversitar experiențe de dezvățare a convingerilor și comportamentelor disfuncționale și reînvățarea unor noțiuni care pun accentul pe identificarea potențialul individual, dezvoltarea competențelor pentru viață și creșterea abilității de a lucra colaborativ, multidisciplinar și multigenerațional pentru a transforma societatea actuală într-una centrată pe valori sănătoase. Școala de Valori a ajuns prin intermediul proiectelor la peste 114.794 de elevi și studenți și 10.908 de profesori din 5.916  de școli.

Lasă un răspuns