Inscrie-te la cursul: Cum iti deschizi un magazin online pas cu pas

  • Acasă
  • Publicitate
  • Dubla recunoastere in industrie pentru noul sistem de tipar digital pentru etichete – AccurioLabel 400

Dubla recunoastere in industrie pentru noul sistem de tipar digital pentru etichete – AccurioLabel 400

AccurioLabel 400 location picture 01

Noul sistem de tipar digital de mare viteză pentru etichete – AccurioLabel 400, de la Konica Minolta – a primit dublă recunoaștere în industria de profil. AccurioLabel 400, primul model high-end din seria sistemelor de tipar digital pentru etichete de la Konica Minolta, a primit certificarile iF Design Award 2023 și Red Dot Award: Product Design 2023. Ambele premii certifică îmbunătățirea adusă noului sistem pentru eficiența operațională prin automatizarea procesului de printare.

iF International Forum Design este cea mai longevivă organizație independentă de design din lume. În fiecare an sunt selectate modele remarcabile, iar în 2023 au fost primite peste 11.000 de cereri din 56 de țări și regiuni.

Red Dot Award este una dintre cele mai mari competiții de design din lume, iar eticheta Red Dot a devenit una dintre cele mai râvnite embleme de calitate pentru certificarea unui design bun.

În ambele cazuri, juriul a apreciat designul realizat de Konica Minolta pentru AccurioLabel 400. Funcționalitățile noului sistem au eliminat necesitatea unor abilități speciale de utilizare, reducându-se astfel timpul de nefuncționare datorat intervențiilor operatorilor. Aceste două noi certificări succed premiului obținut de la Institutul Japonez de Promovare a Designului – Good Design Award 2022.

AccurioLabel 400 Print Sample Photo Bottle Labels Rolls_220627_km0009

AccurioLabel 400 de la Konica Minolta a fost lansat în luna mai, anul trecut. Acesta oferă o eficiență operațională fără precedent, chiar și pentru comenzile cu volum ridicat, prin tiparul de mare viteză, lungimea extinsă a rolei de printare și automatizarea proceselor de tipar. Ca atare, AccurioLabel 400 este destinate sectorului de printare a etichetelor în volum mediu și mare, zonă ce înregistrează o creștere rapidă și în care activează peste 3000 de furnizori de tipar.

“Suntem încântați de combinația caracteristicilor și a beneficiilor pe care le deține AccurioLabel 400. Acest model continua să câștige recunoaștere în industrie” – a declarat Sacha-Vittorio Paolucci, șeful departamentului Industrial Printing Business Development la Konica Minolta Europa. “Succesul recunoscut confirmă convingerea noastră că sistemul oferă un alt nivel de percepere a oportunităților din piață și permite transformarea digitală a afacerilor de tipar pe piețele de producție cu volum mediu și mare.”

AccurioLabel 400 Print Sample Photo Bottle Labels_220726_km0257

Caracteristicile semnificative ale noului sistem includ capacitatea de a extinde aplicațiile cu toner alb și productivitatea îmbunătățită cu viteze de imprimare super rapide de până la 39,9 metri pe minut. De asemenea, există reduceri ale costurilor de funcționare datorate duratei de viață mai îndelungate a pieselor. AccurioLabel 400 este disponibil în configurație cu 4 sau cu 5 culori.

“Certificările primite demonstrează de ce AccurioLabel 400 este o opțiune interesantă atât pentru clienții existenți, cât și pentru clienții noi, care își dezvoltă deja afacerile pe zona de producție etichete și ambalaje. Aceste premii certifică faptul că noul sistem permite furnizorilor de etichete și ambalaje să-și mărească producția și să-și dezvolte oportunitățile în piață, grație automatizării proceselor de lucru, a software-ului și a soluțiilor cloud pe care le integrează”, a mai adăugat Sacha-Vittorio Paolucci, șeful departamentului Industrial Printing Business Development la Konica Minolta Europa.

AccurioLabel 400 Print Sample Photo Bottle Labels_220726_km0120

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Călătoria organizației Konica Minolta a început acum 150 de ani, odată cu o nouă viziune de a realiza diferit lucrurile. Dezvoltăm inovații pentru binele societății și al lumii. Același scop care ne-a ținut în mișcare atunci, ne mobilizează și acum.

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 32 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2021 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, imprimante și sisteme de tipar digital profesional și industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe FacebookYouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Lasă un răspuns