De ce să alergi?

Dacă îți trebuie o motivație sau cauți sfaturi pentru a alerga, atunci nu ai nimerit bine aici. Acest articol nu este pentru a te ajuta să alergi. Nu conține îndrumări pentru a te face să te apuci de alergat sau maxime inspiraționale. Deși ultimele sunt binevenite în orice domeniu. Treaba cu povețele și îndrumările destinate cuiva care vrea să se apuce de alergat e ca și cu cărțile motivaționale și de self-help: dacă îți găsești motivația te duci la o librărie sau la o bibliotecă pentru a-ți lua o carte motivațională, atunci ți-ai găsit motivația și, de aceea nu ai nevoie de o carte motivațională. Dacă ai nevoie de îndrumări pentru a te face să te apuci de alergat nu este bine, obiectiv vorbind. Oricum nu aș ști ce sfaturi să îți dau.

Problema, sau mai bine zis componenta specifică alergatului este că nu ai cu cine să te compari pentru a putea începe de undeva. Cât de repede sau de mult să alergi? Cât de încet sau puțin, pentru a te ”acomoda”? Ce înseamnă să o lași mai moale, atât ca intensitate cât și ca distanță? Cine ar putea ști? În principiu un antrenor. Care nu se găsește prea ușor și care costă. Și care nu are timp pentru toată lumea care vrea să se apuce de alergat. Sau un fost atlet. Dar aceștia sunt pentru cei puțini și care nu au nevoie de motivație, pentru că deja aleargă. De aceea au antrenor, pentru a se perfecționa.
Deci, cine te-ar putea ajuta să începi să alergi? Răspunsul e simplu: tu. Adică, mai simplu: oricine vrea să se apuce de alergat are nevoie doar de el, de conștiința sa și de inima cu care a fost înzestrat. Cum spunea și într-o reclamă la Nike sau ceva de genul ăsta: tot ce îți trebuie pentru a fi un bun alergător sunt propriile picioare.

Ai putea spune: păi vreau să alerg pentru a-mi modela corpul și pentru a arăta mai bine. Sau pentru că ai auzit că este sănătos să alergi. Sau pentru a socializa, după muncă.

Ce se întâmplă după ce îți modelezi corpul îndeajuns și alergatul nu mai poate îmbunătății stadiul la care ai ajuns? Renunți? Continui la același nivel? Sau alergi din ce în ce mai susținut, chiar dacă nu vei arăta mai bine?

 

Partea cu sănătatea e relativă și incompletă. Nu poți să alergi și să fii automat mai sănătos dacă nu te ocupi și de alte aspecte conexe ale vieții tale, precum mâncatul rațional și nutritiv, dacă nu renunți la alcool sau tutun sau dacă nu continui zilnic să te elevezi din punct de vedere spiritual. Alergatul e doar o componentă a unui stil de viață sănătos. Dacă îl iei separat nu te va ajuta cu nimic. Și atunci vei simți o stare de frustrare. Te vei simți păcălit.

Partea cu socializarea nici nu o comentez. Alergatul nu este un sport de socializare. De fapt nu cred că există un sport destinat socializării. Sporturile sunt competitive, nu de socializare și de creare de relații interumane prietenoase. Nu la modul clasic. Alergatul este competitiv, dur și individual. Individual. Acerb. Crâncen. Egoist. Când alergi nu ai timp de socializare din simplu motiv că dacă vorbești pierzi din cantitatea de aer necesară mușchilor pentru ardere. În plus, nu există doi sau mai mulți oameni care să alerge exact la fel. Tu poate alergi mai repede decât prietenul tău. Asta înseamnă că el aleargă mai încet. Adică tu va trebui să micșorezi ritmul (cu care ești obișnuit). De ce ai vrea să faci asta? Scopul este să-l mărești, să-l îmbunătățești. Să te perfecționezi. Iar el ar trebui, dacă tu nu vrei să renunți la stilul tău, să se forțeze mult mai mult decât poate, fizic sau psihic. Ceea ce poate constitui un avantaj pentru el, dacă e o fire perseverentă și ambițioasă. Dar majoritatea oamenilor nu sunt așa. Renunță ușor. Va fi lăsat în urmă (la propriu). Se va crea un sentiment reciproc de animozitate între voi – pentru tine că nu poate ține pasul cu tine, iar pentru el că nu îl aștepți.

 

Mai nou, există mentalitatea total greșită de a alerga pentru o cauză socială. O mentalitate periculoasă și nenecesară. Să alergăm pentru cei ce nu pot. O porcărie. Și o ipocrizie. De obicei cei care organizează astfel de activități au bani, dar nu au chef să alerge. Cu atât mai puțin să își folosească proprii bani. De aceea cosmetizează o strângere de fonduri pentru un scop perceput de majoritatea ca fiind nobil. Să te îmbraci în roz – de exemplu – și să alergi (pe proprii bani) pentru o cauză socială reprezintă doar o mișcare de marketing ce nu are o legătură profundă cu activitatea de alergat. Scopul e de a strânge bani, nu de a alerga. Alergarea e acolo pentru a îmbina utilul cu plăcutul.
Pentru a reveni, să alergi nu necesită nici un complex motivațional elaborat. Nu. Ca să parafrazez: just do it. În schimb, îți trebuie un suflet deschis către nou, o curiozitate pentru a putea explora noi locuri, un fel de spirit de aventură. Trebuie să ai dorința sau chiar nevoia de a te lua la luptă cu tine însuți, cu distanța și cu trecerea timpului. Iar timpul nu lucrează niciodată pentru tine, ci întotdeauna împotriva ta, încercând să te strivească, să te înfrângă. Timpul reprezintă cel mai mare dușman pentru un alergător. Nu distanța, ci timpul. Tu ești și un aliat și singurul tău dușman. Pentru a alerga din ce în ce mai bine ai nevoie doar de tine, pentru că te compari cu tine din cursa sau sesiunea de alergare precedentă. Pe tine trebuie să te înfrângi de fiecare dată.

Ca să alergi ar fi bine să îți cunoști limitele. Și să le refaci și să le remodelezi și să le modifici cât mai des. Să îți alegi obiective clare și să găsești calea prin care le vei împlini. Îți trebuie un program și o abordare ordonată. Pentru a alerga trebuie să ai dorința perpetuă de a fi din ce în ce mai bun și mai competitiv, față de tine și față de ceilalți concurenți cu care te întreci. Nu spun că nu poți alerga și fără atributele respective, dar acestea îți îmbunătățesc per total capacitatea și dorința de a alerga.

Moto-ul olimpic se aplică perfect alergării și spiritului necesar pentru a fi un alergător de succes. Citius… Altius… Fortius. Aceste trei cuvinte reprezintă chintesența sportului în general și a alergării în mod deosebit. Este ceea ce ar trebui să caute cel ce aleargă, mai presus de orice. Reprezintă țelul său, motivul pentru care practică această activitate, care nu este de loc una ușoară sau banală. Mai rapid… mai sus… mai puternic. Dar nu mai rapid, mai (pre)sus, sau mai puternic decât ceilalți, oricare ar fi competitorii tăi. Ci doar: mai rapid, mai (pre)sus, mai puternic. Pur și simplu.

Obiectivul alergării nu este să alergi. Trebuie să ai un scop clar și bine definit. Ca să fiu sincer, alergatul nu este pentru toată lumea. Nu toți sunt făcuți să alerge. Nu toți știu să alerge. Este o diferență mare între a-ți mișca picioarele și a te deplasa mai rapid decât o faci în mod normal și a ști să alergi. Alergatul, acțiunea de a alerga, după părerea mea, este ca o operă de artă. Când alergi, oamenii trebuie să se oprească din ceea ce fac, să te privească și să îi faci, prin modul tău propriu de a alerga, de a-și pune întrebări. Trebuie să îi faci să spună: ”Wow, nu am mai văzut pe nimeni să alerge în acest fel”. Vei ști că ai succes ca alergător atunci când oamenii vor discuta despre modul cum alergi. Indiferent dacă vor spune vorbe bune, de admirație, sau doar unele remarci răutăcioase. Scopul, ca în orice operă de artă, este să produci ceva nemaivăzut până atunci, ceva individual, unic ție. Scopul este să faci ceva diferit față de ceilalți. Nu uita, fii creativ.

 

Lasă un răspuns